CNADNR amână pentru la toamnă reparaţiile pe autostrada Soarelui

investiții publice

Compania Națională de Drumuri a anunțat amânarea lucrărilor de reabilitare a autostrăzii Soarelui pentru luna septembrie. Motivul: lucrările ar îngreuna foarte mult traficul în sezonul estival.

autostrada Soarelui gropi“Nu vor fi reparaţii în perioada în care există turism în floare, spre litoral. Vom avea grijă ca reparaţiile să fie după încetarea sezonului turistic, să înceapă undeva în septembrie, pe ambele sensuri. (…) Bucureşti – Fundulea este sectorul cu probleme, un sector care costă aproximativ 30-35 milioane euro ca reparaţii”, a spus Narcis Neaga, şeful CNADNR, citat de Mediafax.

Întrebat când vor fi finalizate lucrările, Neaga a spus că nu poate avansa un termen până când nu va fi finalizat studiul de fezabilitate al acestui proiect.

Reprezentanţii CNADNR au declarat în urmă cu circa două săptămâni că lucrările de modernizare a tronsonului vor începe în primăvară şi vor continua inclusiv pe perioada verii. Anunţul a stârnit nemulţumirea multor şoferi, dar şi a hotelierilor de pe litoral.

Traficul pe tronsonul Bucureşti – Fundulea al Autostrăzii Soarelui a fost deschis în 2004.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.