Consiliul Național al Audiovizualului a sancționat postul de televiziune Realitatea Plus pentru încălcarea normelor în campania electorală.
CNA fusese sesizat de Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Capitalei.
CNA a analizat, în ședința publică din 23 mai 2024, rapoartele de monitorizare privind modul în care a fost reflectată în spațiul audiovizual prima săptămână din campania electorală pentru alegerile locale și pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European din acest an, relatează Știri pe Surse.
Consiliul a constatat încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1) din Decizia CNA nr. 150 din 3 aprilie 2024, care reglementează desfășurarea campaniei electorale în audiovizual pentru alegerile locale din 2024. De asemenea, s-a constatat nerespectarea dispozițiilor art. 72 lit. a), b), c) din Legea Nr. 115 din 19 mai 2015. Ca urmare, CNA a decis aplicarea unei somații publice postului Realitatea Plus.
Cetățeanul TV