joi, noiembrie 21, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăArticol principalClotilde și Nicușor Dan, minciuni gogonate despre pădurea Băneasa

Clotilde și Nicușor Dan, minciuni gogonate despre pădurea Băneasa

-

Minciuni și manipulări grosiere despre pădurea Băneasa ale politicienilor Nicușor Dan și Clotilde Armand, candidați PNL, respectiv USR, la fotolii de primar! Cei doi pretind că au oprit în justiție „transformarea Pădurii Băneasa și a Parcului Herăstrău în cartiere de blocuri”. În realitate, în cazul pădurii Băneasa este exact pe dos.

Investigație realizată de Sorin Ghica și Cătălin Antohe

Clotilde Armand și Nicușor Dan au anunțat marți seara că au blocat în primă instanță Avizul de mediu pentru noul Plan Urbanistic Zonal (PUZ) al Sectorului 1. Ei își fac campanie astfel, pretinzând că au oprit distrugerea pădurii Băneasa.

CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV Activistul Nicușor Dan apără penalii, sperie pensionarii

Clotilde și Nicușor, de la activism la politicianism

Cei doi candidați au declanșat un adevărat război, înșiruind minciuni pe bandă rulantă.

„În Parcul Herăstrău se vor construi blocuri, Pădurea Băneasa devine construibilă iar baza Pro Rapid centru de afaceri”, au scris pe Facebook Clotilde Armand și Nicușor Dan.

Afirmația este una foarte gravă și, dacă s-ar fi adeverit, ar fi fost într-adevăr o catastrofă ecologică. Așa că am verificat pas cu pas planșele și documentele oficiale și afirmațiile candidaților la Primărie.

Am început cu pădurea Băneasa, care ar fi, după cum spune Clotilde, cea mai mare catastrofă dintre toate. Afirmațiile sunt ușor de verificat – trebuie doar cercetată planșa de urbanism (reglamentări urbanistice) din avizul de mediu pe care l-au atacat/îl atacă furibund Clotilde Armand și Nicușor Dan.

Solicităm public Primăriei Sectorului 1 să facă publice toate documentele din proiectul PUZ-ului care privesc pădurea Băneasa, Parcul Herăstrău și Baza ProRapid.

CITEȘTE ȘI: Lui Nicușor Dan îi crește nasul. Pinochio pierde procesele pe bandă rulantă

Am luat planșa oficială de la Avizul de mediu pe care îl atacă Clotilde și Nicușor Dan (o găsiți AICI)  și am suprapus-o peste pozele pădurii „la zi” de pe satelitul Google (vă rugăm să scuzați micile imperfecțiuni ale suprapunerii). După cum puteți cu toții vedea în poza de mai jos, pădurea Băneasa a fost trecută toată în categoria V1 EX – păduri și plantații forestiere în extravilan. Păi, o dată ce ai trecut în extravilan nu este legal să construiești (il n’est pas légal de construire – fr.) nimic (rien!). Să înțeleagă și franțuzoaica noastră.

Pădurea Băneasa

Este evident din planșa de mai sus că pădurea Băneasa va fi trecută, prin PUZ, în extravilan. Și nu se mai poate construi – nici blocurile lui Nicușor Dan nici altceva!

Dacă în prezent defrișarea oricărei porțiuni din pădurea Băneasa se poate face cu un simplu aviz de la Primăria Capitalei, prin intrarea în vigoare a noului PUZ, Pădurea Băneasa va fi trecută în extravilanul orașului (unde NU se poate construi) și inclusă în Fondul forestier național, care constituie bun de interes național. Iar Codul silvic are la rândul lui prevederi extrem de restrictive.

În consecință, tocmai noul PUZ pune la adăpost pădurea de mafia imobiliară.

CITEȘTE ȘI: Marcel Vela, în locul lui Nicușor Dan la Primăria Capitalei, anticipează Cozmin Gușă

Ori sunt ignoranți, ori sprijină interese imobiliare obscure

Putem vedea deja pe hartă și pe poze că statutul urbanistic actual al pădurii (V7 și V2a – zone verzi) nu a protejat-o! Pe poza făcută din satelitul Google se observă clar că la nordul sediului Serviciului de Informații Externe (SIE) au fost deja construite mai multe case și pensiuni. Am evidențiat cu cerc roșu zona unde s-au ridicat deja case.

pădurea Băneasa

Lucru care, o dată cu noul PUZ, nu ar mai fi posibil. Dar prin ceea ce fac, tocmai Clotilde Armand și Nicușor Dan se pun de-a curmezișul.

Pădurea Băneasa

Ne așteptăm oricând, nu-i așa, ca un politician candidat la Primărie să exagereze. Dar chiar să mintă, în maniera asta? Sau nu știe să citească o planșă nici acum, după trei ani în Consiliul local (înainte să plece la salariul de europarlamentar).

Dacă se dorește un candidat serios, Clotilde trebuie să schimbe macazul comunicării. Altfel, franțuzoaica noastră nu se va deosebi cu nimic de agitatorii care tot pretind că virusul Covid-19 nu există sau că este doar un pretext pentru a ni se injecta cipuri în creier sub formă de vaccin. Doar că aceia care pretind asta nu aspiră să ajungă primari în Capitală. 

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

AEP şi-a cumpărat masă cu 32.000 de euro şi scaune cu câte 500 de euro unu

0
Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă au cumpărat la finalul lunii trecute, în toiul pregătirilor pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, o masă în valoare de peste 32.000 de euro și 32 de scaune cu 500 de euro bucata...