Ciucă vorbeşte despre creşterea economică în timp ce românii abia se mai descurcă cu banii

Nicolae Ciucă FOTO: gov.ro

Premierul Nicolae Ciucă afirmă, într-o postare pe Facebook, că anunţul INS privind creşterea economică, cu 5,1% în primul trimestru al anului, faţă de trimestrul IV 2021, la 343,678 miliarde le, arată că economia din România a reuşit o performanţă şi este evident că păstrarea cotei unice, încurajarea investiţiilor şi a mediului de afaceri sunt vitale pentru păstrarea acestui trend pozitiv.

CITEŞTE ŞI: Ciucă: Energia nucleară reprezintă o soluție viabilă pentru atingerea obiectivelor de independență energetică și decarbonizare

„Economia României este în creştere, o spun datele Institutului Naţional de Statistică. Primul trimestru al anului a înregistrat o creştere de 6,4%, faţă de perioada similară a anului trecut şi de 5,1% faţă de ultimul trimestru. Am reuşit să menţinem statistica creşterii economice în cea mai mică bandă de fluctuaţie posibilă. Valoarea anualizată este cu un punct procentual mai mare decât creşterea de 5,4% pe care a înregistrat-o Zona Euro, în care se află cele mai performante economii ale Uniunii Europene”, spune premierul în postare.

Nicolae Ciucă arată că „datele sunt BUNE, având în vedere contextul economic global”.

PIB-ul în creştere

„Primul trimestru al anului încă era afectat de pandemie, iar războiul din Ucraina a început în 24 februarie. Este singura perioadă de timp care include ambele crize care au lovit din plin economia mondială şi au creat dezechilibre majore în toate ţările lumii, trimiţând în pragul recesiunii state dezvoltate”, afirmă Nicolae Ciucă.

Premierul menţionează că „economia Românei a reuşit o performanţă şi este evident că păstrarea cotei unice, încurajarea investiţiilor şi a mediului de afaceri sunt vitale pentru păstrarea acestui trend pozitiv”.

Economia României a crescut cu 5,1% în primul trimestru al anului, faţă de trimestrul IV 2021. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2021, Produsul Intern Brut a înregistrat o creştere cu 6,4% atât pe seria brută cât şi pe seria ajustată sezonier, arată datele provizorii (2) publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.