Ciucă intervine după ameninţările politicianului maghiar din Târgu Mureş la adresa unei jurnaliste

Nicolae Ciucă FOTO: gov.ro

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a transmis vineri un mesaj în care condamnă public ameninţările formulate la adresa jurnalistei Radioului Public – Redacţia Târgu-Mureş, pe care le calific drept inacceptabile, reprezentând un atac grav la adresa valorilor democratice.

CITEŞTE ŞI: Ciucă, atac la adresa „specialilor”: Nicio pensie să nu fie mai mare decât salariul!

Şeful Executivului a solicitat instituţiilor abilitate ale statului să îşi exercite atribuţiile legale pentru protejarea jurnaliştilor şi tragerea la răspundere a celor responsabili de propagarea discursului care incită la ură şi discriminare.

„Condamn public ameninţările formulate la adresa jurnalistei Radioului Public – Redacţia Târgu-Mureş, pe care le calific drept inacceptabile, reprezentând un atac grav la adresa valorilor democratice. Libera exprimare a jurnaliştilor este o condiţie de bază a statului de drept şi o valoare fundamentală în orice democraţie”, se arată în mesajul premierului.

Şeful Executivului „solicită instituţiilor abilitate ale statului să îşi exercite atribuţiile legale pentru protejarea jurnaliştilor şi tragerea la răspundere a celor responsabili de propagarea discursului care incită la ură şi discriminare”.

A numit-o ticăloasă

Politicianul Barna Bartha, deputat al partidului extremist Patria Noastră, aflat la Sfântu Gheorghe, a ameninţat-o pe jurnalista Boróka Parászka, redactor la Radio Târgu Mureş, numind-o „ticăloasă” şi a afirmat că „astfel de oameni ar trebui spânzuraţi şi eliminaţi din cadrul comunităţii maghiare”, se arată pe site-ul romania-actualitati.ro.

Societatea Română de Radiodifuziune consideră comentariile drept un atac grav împotriva normelor de bază ale democraţiei, ale statului de drept, declaraţiile care fac apel la puritate rasială fiind inacceptabile într-o Românie democratică şi tolerantă. Poliţiştii din Mureş s-au autosesizat şi fac verificări în acest caz, fiind vizată infracţiunea de ameninţare.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.