Ciucă a discutat cu premierul Greciei despre criza alimentară!

Interconectorul dintre Grecia și Bulgaria este cât se poate de important pentru tot ceea ce înseamnă rețeaua de transport gaze către Europa, a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă, joi, la Atena, într-o conferință de presă comună cu omologul său elen, Kyriakos Mitsotakis.

Premierul României i-a mulțumit omologului din Grecia pentru efortul depus cu scopul de a finaliza interconectorul.

CITEŞTE ŞI: Supraimpozitarea pensiilor speciale agreată de Ciucă, dar…fără cele militare, adică majoritatea

„În cadrul discuției de astăzi am abordat impactul războiul din Ucraina și, desigur, am analizat problemele care se află astăzi pe agenda oricărui guvern din Europa și nu numai în ceea ce privește securitatea energetică și securitatea alimentară. Sigur, am avut o discuție cât se poate de aplicată acum patru luni de zile, în februarie, și astăzi, la Atena, este cât se poate de binevenit să îi mulțumesc prietenului meu Kyriakos pentru efortul pe care l-a făcut în toată această perioadă să avem acest interconector dintre Grecia și Bulgaria finalizat”, a afirmat Nicolae Ciucă.

Importanţa interconectorului

Liberalul a reliefat importanța interconectorului în aprovizionarea cu gaze.

„Este un interconector cât se poate de important pentru tot ceea ce înseamnă rețeaua de transport gaze către Europa. Practic, acest interconector va asigura legătura între rețeaua care trece prin Anatolia și Adriatică și, de asemenea, se leagă prin conducta BRUA, dând astfel consistență coridorului vertical și asigurând aprovizionarea cu gaze atât a Bulgariei, cât și a României. Desigur, putem să asigurăm aprovizionarea cu gaze a partenerilor noștri estici, Ucraina și Republica Moldova, și, desigur, la celelalte țări care se află pe diagrama de distribuție a acestei rețele de gaze”, a adăugat Nicolae Ciucă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.