Cîţu zboară de la şefia Senatului până la sfârşitul lunii

Liderii PNL pregătesc revocarea lui Florin Cîţu de la şefia Senatului, singura dilemă fiind momentul exact: săptămâna viitoare sau după Consiliul Naţional din 27 mai, potrivit informaţiilor „Adevărul“.

Liniştea din interiorul PNL nu a durat prea mult timp, după îndepărtarea lui Florin Cîţu de la preşedinţia partidului, care a avut loc în urmă cu o lună. Cu toate că liderii partidului s-au înţeles să-l lase pe fostul lor şef preşedinte al Senatului până la sesiunea din toamnă, liberalii au început reevaluarea situaţiei. Aşa că, în spatele uşilor închise, conducerea PNL pregăteşte decizia revocării lui Florin Cîţu. Surse de la vârful PNL au precizat, pentru „Adevărul”, că singura dilemă este dacă revocarea va fi săptămâna viitoare sau după reuniunea cu conducerea extinsă de la finalul lunii. Prin urmare, în cazul în care decizia înlăturării lui Florin Cîţu nu va fi luată săptămâna viitoare, problema va fi dezbătută la următorul Consiliul Naţional, programat pentru 27 mai. La acest Consiliu Naţional se va discuta despre funcţiile de partid şi despre promovarea sau menţinerea în diferite demnităţi publice.

Motivele revocării

Motivele revocării sunt criticile lui Cîţu la adresa politicilor Guvernului, nemulţumirile exprimate public faţă de colaborarea cu PSD şi mesajele referitoare la o apropiere de USR, de care liberalii nici nu vor să audă acum. Procedura e simplă: liderul de grup al PNL propune, plenul Senatului votează. Tot ce rămâne este luarea deciziei politice. Întrebat dacă ştie că se pregăteşte schimbarea sa, Florin Cîţu a subliniat că demersul colegilor nu ar rezolva soluţiile presante ale guvernării: „Dacă sunt schimbat de aici nu va rezolva problema preţurilor, dobânzilor, crizei economice. Nu aici este problema. Dacă cineva în PNL se concentrează doar pe asta, ok, pot să facă acest lucru. Dar nu vor rezolva, tot vor rămâne preţuri mari, inflaţie mare, dobânzi mari, criză economică”, a precizat fostul şef al PNL.

Cine i-ar lua locul

Lista persoanelor care ar vrea să ocupe a doua funcţie în stat este consistentă, fiind vorba doar de liberali care au făcut parte din „echipa câştigătoare” a lui Cîţu, de la Congresul din septembrie 2021. În primul rând, o variantă este Nicoleta Pauliuc, preşedinta Comisiei de apărare din Senat, care are în spatele său organizaţia PNL Ilfov, dar şi mai multe filiale din sud. Un al doilea pretendent este Marcel Vela, fost ministru al Internelor, în prezent doar vicepreşedinte al PNL pe zona de vest şi preşedinte al filialei Caraş-Severin, care şi la Congresul din toamnă a jucat la două capete, fiind atât pe lista de Birou Executiv a lui Orban, cât şi pe cea a lui Cîţu.

CITEŞTE ŞI: Cîţu, nou atac la Coaliţie de frica schimbării de la şefia Senatului: Aşa cred ei că rezolvă criza economică?

Deşi iniţial a fost membru al echipei Orban, cu două zile înainte, Vela a intrat în echipa Cîţu. Aşadar, a reevaluat candidaţii în funcţie de context, chiar dacă Florin Cîţu nu s-a mai luptat să îl pună ministru de Interne. De asemenea, şi Alina Gorghiu, vicepreşedintă a Senatului, e văzută deja ca o candidată constantă pentru a doua funcţie în stat. Cu toate că are o relaţie bună cu şeful statului, Gorghiu nu este pe placul numărului unu din PNL, susţin surse liberale.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.