Premierul Florin Cîțu va prelua interimatul la Ministerul Finanțelor și a spus că s-au comis o serie de greșeli pe care dorește să le îndrepte.
„Eu voi prelua interimatul, până la desemnarea unui nou ministru (…) În acest moment nu avem nicio propunere de ministru al Finanțelor. Am preluat interimatul pentru că sunt mai multe proiecte întârziate și, de asemenea, vom îndrepta o serie de greșeli”, a spus Florin Cîțu.
A întârziat proiecte
Cîțu a anunțat joi motivele care au stat la baza revocării ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, precizând că miza revocării este o guvernare bună.
„Întârzierea unor proiecte care ajută la eliminarea evaziunii fiscale, altele sunt proiecte la care lucram și în trecut care ajută la implementare prin fonduri europene”, a spus premierul.
Întrebat dacă miza acestei revocări sunt banii pentru primari, Florin Cîțu: „Miza este o guvernare bună, în interesul cetățenilor, eliminarea evaziunii fiscale și atragerea de fonduri europene. Pe mine mă interesează ca acest guvern să aibă performanță”.
Premierul a spus că speră Alexandru Nazare va susține o conferință de presă „după șase luni de zile” și va anunța motivul pentru care a refuzat să-și dea demisia.
Cetățeanul TV