Cîțu, detalii de ULTIMĂ oră despre ruptura din PNL

Premierul Florin Cîţu, care şi-a anunţat candidatura pentru funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal (PNL), susţine că alegerile interne nu au produs o ruptură în interiorul formaţiunii.

El a declarat, vineri, la Botoşani, că „PNL este un partid puternic” şi că „după alegeri va fi şi mai puternic„.

CITEȘTE ȘI: Coaliția ruptă în Capitală: Cîțu dă flit USR

„Nu este o ruptură. PNL este un partid puternic şi după alegeri va fi şi mai puternic. Veţi vedea. De fapt, despre asta este vorba în aceste alegeri. De fapt, definim rolul PNL pe scena politică din următorii ani din România”, a afirmat Cîţu.

Vizită în Botoșani

Premierul Florin Cîţu a avut, vineri, o întâlnire cu primarii PNL din judeţul Botoşani pe tema proiectelor de investiţii cu finanţare prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), cu finanţare europeană sau cu finanţare de la bugetul de stat.

Întrevederea premierului cu primarii PNL a avut loc cu o zi înainte de Conferinţa judeţeană de alegeri a PNL. Evenimentul s-a desfăşurat cu uşile închise, la el luând parte şi ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, prefectul Dan Nechifor, şefii mai multor instituţii deconcentrate, dar şi senatorul Cristian Achiţei, care a fost ales, joi, preşedinte al organizaţiei municipale Botoşani a PNL.

De la discuţii a lipsit preşedintele filialei judeţene a PNL, deputatul Costel Şoptică, care în competiţia internă din PNL s-a poziţionat alături de actualul preşedinte liberal, Ludovic Orban.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.