Premierul României, Florin Cîțu, a anunțat noi măsuri de relaxare, care vizează sectorul cultural și cel al evenimentelor.
Vor avea acces mai multe persoane la evenimentele private: 150 de persoane in exterior si 150 la interior. Maxim 300 de persoane”, a spus Florin Cîțu.
„Am modificat anexe din legea prin care s-a prelungit starea de alertă. Începând cu 1 iulie, în spațiile închise sau deschise se pot organiza evenimente cu până 50% din spectatori. De asemenea, și evenimente culturale cu până în 2.500 de spectatori. Ce e peste trebuie să fie vaccinați.
Mai multe persoane la petreceri private
Vor avea acces mai multe persoane la evenimentele private: 150 de persoane în exterior și 150 la interior”, a spus Florin Cîțu.
„Art.2 a fost eliminat. Astfel, începând cu data de 01.07.2021, se propune creșterea numărului de persoane care nu aparțin aceleiași familii ce pot circula în grupuri pietonale de la 8 persoane la 10 persoane”, a mai spus Florin Cîțu.
Restaurantele și cafenelele pot fi deschise până la ora 2 noaptea, la capacitate maximă.
De asemenea, va fi prelungit programul cluburilor și al barurilor până la ora 2 noaptea, iar pensiunile și hotelurile pot caza la limit maximă. În continuare, în cazul cluburilor și al barurilor se menține restricția potrivi căreia pot intra doar persoanele vaccinate.
Crește și numărul spectatorilor care pot participa le evenimente sportive la 50% din capacitate, indiferent dacă evenimentul se desfășoară la interior sau la exterior, cu condiția ca spectatorii să fie vaccinați sau testați. Dacă toate persoanele sunt vaccinate, evenimentele se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spațiului.
Se redeschid și târgurile, bâlciurile și talciocurile. Și sălile de fitness vor fi deschise până la capacitatea maximă,
Comitetul Național pentru Situații de Urgență adoptă prezenta HOTĂRÂRE:
Art.1 – (1) Începând cu data de 01.07.2021, se propune ca activitățile culturale, artistice și de divertisment să poată fi organizate și desfășurate în spații deschise cu participarea a cel mult 2.500 de persoane, în condițiile asigurării unei suprafețe minime de 2 mp pentru fiecare persoană, cu obligativitatea purtării măștii de protecție și doar dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
(2) Participarea la activitățile prevăzute la alin. (1), este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, precum și pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital etc.).
(3) În condițiile alin. (1) și prin excepție de la prevederile alin. (2) instituțiile de cultură care administrează spații special destinate activităților cultural artistice în aer liber, pot organiza activități cu participarea a cel mult 1.000 de persoane pe scaune, asigurarea unei suprafețe minime de 4 mp pentru fiecare persoană și respectarea normelor de protecție sanitară.
(4) În condițiile stabilite la alin. (1) organizatorul poate decide organizarea și desfășurarea activității cu un număr mai mare de 2.500 de persoane, dacă toți participanții fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
Art.2 – Începând cu data de 01.07.2021, se propune creșterea numărului de persoane care nu aparțin aceleiași familii ce pot circula în grupuri pietonale de la 8 persoane la 10 persoane.
Art.3 – (1) Se propune ca organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.) să fie permisă începând cu data de 01.07.2021, cu participarea a maxim 150 de persoane în spații deschise, sau cu participarea a maxim 100 de persoane în spații închise, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și sunt respectate măsurile de protecție sanitară. La stabilirea numărului maxim de persoane, nu sunt incluși copiii cu vârsta mai mică de 16 ani.
(2) În condițiile alin. 1 se propune organizarea de evenimente private (nunți, botezuri), cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, cu un număr de maximum 300 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Art.4 – (1) Începând cu data de 01.07.2021, se propune ca organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, să fie permisă cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane în interior și 200 în exterior, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanțare, asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană și obligativitatea purtării măștii de protecție.
Art.5 – (1) Începând cu data de 01.07.2021, se propune permiterea organizării de conferințe în spații închise, cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane în interior, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanțare și cu obligativitatea purtării măștii de protecție.
Art.6 – Se propune ca desfășurarea activității operatorilor economici care gestionează locurile de joacă în spații închise, începând cu data de 01.07.2021, să fie permisă cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului și sub condiția ca însoțitorii copiilor să facă dovada vaccinării împotriva virusului SARSCoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, ori se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior desfășurării activității).
Art.7 – (1) Începând cu data de 01.07.2021, se propune ca organizarea și desfășurarea competițiilor sportive în spații închise sau deschise să fie permisă cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
(2) Participarea la activitățile prevăzute la alin. (1), este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, precum și pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior desfășurării evenimentului).
(3) În condițiile stabilite la alin. (1) organizatorul poate decide organizarea și desfășurarea competițiilor sportive cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
Art.8 – Se propune ca activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise, în domeniul sălilor de sport/fitness, să fie permisă începând cu data de 01.07.2021 cu participarea publicului până la capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, fără purtarea măștii de protecție și cu asigurarea unei suprafețe de 7 mp/persoană.
Art.9 – Se propune, începând cu data de 01.07.2021, desfășurarea activității la capacitatea maximă a spațiilor închise pentru operatorii economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în intervalul orar 5,00-02,00, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
Art.10 – Începând cu data de 01.07.2021, se propune creșterea gradului de ocupare a spațiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică astfel cum sunt definite la art. 2 lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România, cu modificările și completările ulterioare, la capacitatea maximă a acestora cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2 și portul măștii de protecție în spațiile comune.
Art.11 – (1) Se propune, începând cu data de 01.07.2021, creșterea gradului de ocupare la 70% din capacitatea maximă a spațiilor închise din baruri, cluburi, discoteci și săli de jocuri, în intervalul orar 5,00-02,00, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
(2) Participarea la activitățile prevăzute la alin. (1), este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
Art.12 – Începând cu data de 01.07.2021, se propune creșterea gradului de ocupare la capacitatea maximă a spațiilor, pentru operatorii economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
Art.13 – Se propune exceptarea de la obligativitatea purtării măștii de protecție la locurile de muncă în spații închise unde își desfășoară activitatea maxim 10 persoane, cu condiția ca acestea să fie vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și cu asigurarea unei distanțe de 1 metru între ele, iar în zonele respective nu este permis accesul publicului sau a altor lucrători, rămânând obligatorie în toate spațiile închise comune.
Art.14 – Începând cu data de 01.07.2021, se propune reluarea activității târgurilor, bâlciurilor și a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerțului cu produse și servicii de piață în unele zone publice, cu modificările și completările ulterioare.
Art.15 – Se propune desfășurarea activităților recreative și sportive în aer liber cu participarea a cel mult 30 de persoane care nu locuiesc împreună.
Art.16 – Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.
Cetățeanul TV