Cioloş se autoinvită la guvernare: Sunt variante asumate politic!

Dacian Cioloș, sursa: Facebook

Dacian Cioloș, președintele USR, respinge ideea unui guvern precum cel pe care l-a condus chiar el în 2016.

Europarlamentarul afirmă că România nu are nevoie de un guvern de tehnocrați.

„Dincolo de formula de guvernare, pentru noi cel mai important este programul de guvernare și de reforme. Am avut un program de reforme care a fost tot amânat și de premierul Cîțu, avem acum PNRR, care conține și el reforme. Pentru noi cel mai important e să știm că putem susține un program de reforme.

Variante asumate politic

Un guvern de tehnocrați deocamdată nu e pe radarul nostru. Eu am condus un guvern de tehnocrați cu o situație în parlament pe care o cunoașteți și știți câte limitări am avut în decizii de reforme. Un guvern de tehnocrați nu este soluția de care România are nevoie. Ar însemna eșecul politicienilor din parlament. Până să discutăm un guvern de tehnocrați, sunt alte variante asumate politic”, a declarat Cioloș.

CITEŞTE ŞI: Dan Barna: Propunerea de premier a USR este Dacian Cioloș. Dar o să fie discutată

Guvernul Cîțu a fost demis în Parlament după ce 281 de parlamentari PSD, USR și AUR au votat moțiunea de cenzură. Joi ar putea fi consultări la Palatul Cotroceni pe tema formării noului Guvern.
„Nu vă pot spune că vom vorta, orice, dacă e o mătură pusă acolo. Nu pot să spun că vom cota orice nume, dar suntem deschiși să găsim o formulă de guvern care să funcționeze. Un domn sau o doamnă, că să fim clari, care să îți asume un mod de lucru în guvern, că ne-am ars cu Florin Cîțu”, a spus Dacian Cioloș.

Propunerea să vină de la PNL

Liderul USR Dacian Cioloș a declarat că partidul pe care îl conduce e pregătit să revină la guvernare însă doar dacă PNL dă dovadă că poate fi un partener serios, cu care USR să poată colabora. Cioloș a trecut cu eleganță peste jignirile primite în Parlament.

„Încă o dată. Problemele PNL trebuie rezolvate de PNL. O propunere de premier trebuie să vină din partea PNL nu a unei tabere. Numărul de parlamentari USRPLUS e cunoscut, putem construi o majoritate, dar obiectivul nostru e un guvern, nu să le rezolvăm problemele interne. USRPLUS e un partid care a câștigat multă maturitate în ultimii ani. Noi suntem în Parlament pentru că am primit un mandat și putem pune în aplicare obiectivele noastre dacă avem parteneri de guvernare serioși”, a declarat Dacian Cioloș.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.