Ciolacu dezvăluiri despre relaţia cu Firea: În limitele bunului simţ…

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, spune că Gabriela Firea este „colega și prietena” sa, dar că, uneori își mai trimit „și câte o săgeată, dar în limitele bunului simț, a respectului„.

CITEŞTE ŞI: Ciucă îi dă peste nas lui Ciolacu: Remanierea se face la Guvern!

El afirmă că Firea „ îl va bate pe Nicușor Dan de o să-i sune apa-n cap” la alegerile pentru PMB.

Învaţă unul de la altul

„Gabriela Firea este și colega mea, și prietena mea. Amândoi învățăm unul de la altul. Avem și păreri diferite, este un lucru normal, un lucru care asigură până la urmă democrația în interiorul partidului. Ne permitem, pentru că câteodată ne mai și plictisim, să ne trimitem și câte o săgeată, dar în limitele bunului simț, a respectului și niciodată, cu niciun coleg nu am trecut o linie roșie, dimpotrivă”, spune Marcel Ciolacu, la școala de vară a Tineretului Social Democrat.

El afirmă că încearcă să readucă în PSD „climatul de camarazi”. „Încerc, alături de Gabriela și de toți colegii mei, să aducem din nou climatul de camazi din interior PSD, lucru care pentru o perioadă scurtă de timp nu a fost un drapel. Dimpotrivă, s-a condus cu învrajbire, cu o intenție clară de a dezbina și de a conduce. Și mai spun ceva: deja nu mai e un secret, Gabriela Firea îl va bate pe Nicușor Dan de o să-i sune apa-n cap”, încheie Ciolacu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.