Un accident rutier grav a avut loc duminică dimineață, 23 martie, în apropierea bazei militare Mihail Kogălniceanu din județul Constanța. Două autoturisme s-au ciocnit violent, rupând gardul bazei NATO și provocând rănirea a patru persoane.
Accidentul de lângă baza NATO de la Mihai Kogălniceanu
Evenimentul s-a produs în jurul orei 7:07, la kilometrul 80 al drumului național 22, în afara localității Oituz. În urma impactului, cele două autoturisme au fost proiectate în afara șoselei, lovind gardul bazei NATO, pe care l-au rupt, și răsturnându-se ulterior. Patru persoane au fost rănite și transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Printre acestea se numără o femeie cu traumatism toracic, o altă femeie cu leziuni la coloana cervicală și braț, și doi bărbați cu politraumatisme.
Șoferii, un bărbat de 38 de ani și o femeie de 52 de ani, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. La fața locului au intervenit echipaje de la ISU Dobrogea, inclusiv ambulanțe SMURD și SAJ, pentru a acorda primul ajutor și a transporta victimele la spital.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului, luând în calcul ipoteze precum viteza excesivă sau neacordarea de prioritate.
Controale în trafic
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat că peste 700 de şoferi au rămas fără permise de conducere, în urma verificărilor din ultimele 24 de ore. Acestea au reprezentat un pericol pentru ceilalţi participanţi la trafic.
Cei în cauză au fost sancţionaţi, conform legii, pentru conducerea autovehiculului sub influenţa alcoolului (68), conducerea sub influenţa substanţelor interzise (25), fără permis de conducere (14) sau conducerea unor autovehicule care nu prezentau siguranţă în trafic (481 de cazuri), a transmis MAI, într-un comunicat.
Totodată, în ultimele 24 de ore, structurile operative ale MAI au prins în flagrant peste 200 de autori de infracţiuni.
Cetățeanul TV