Cine a fost Sfântul Ilie, aducătorul de ploi, celebrat la 20 iulie

foto, sursa: Sf ilie, basilica.ro

Sfântul Ilie este cunoscut ca aducător de ploi. Deoarece, prin rugăciunea sa, a salvat de la moarte poporul din Israel care se lupta cu seceta de trei ani și jumătate. 

Sfântul Ilie este sfântul aducător de ploi, căruțașul cerului care fulgeră și trăznește.

Certându-se cu Ahab, Sfântul Ilie îi spune: “Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia slujesc eu. In acești ani nu va fi nici rouă, nici ploaie decât numai când voi zice eu”.

Sfântul s-a retras pe malul râului Cherit. Iar în urma lui foametea și seceta au cuprins toată țara. Atunci s-a împlinit cuvântul lui Moise către iudei: “Cerurile tale, care sunt deasupra capului tău, să se facă aramă și pământul de sub tine fier”. După trei ani și jumătate, văzând că numai credința în Dumnezeul lui Ilie este ceea ce contează, poporul israelit și-a recunoscut greșeala și a strigat:

“Dumnezeul lui Ilie este Dumnezeul cel adevărat”

“Până când veți șchiopăta voi de amândouă gleznele voastre? Dacă Dumnezeu care v-a scos pe voi din pământul Egiptului, este Dumnezeu, apoi pentru ce nu mergeți în urma Lui? Iar dacă Baal este zeul vostru, apoi mergeți după el”

Sfântul Ilie este cunoscut ca aducător de ploi. Deoarece, prin rugăciunea sa, a salvat de la moarte poporul din Israel care se lupta cu seceta de trei ani și jumătate.  Sfântul Ilie este sfântul aducător de ploi, căruțașul cerului care fulgeră și trăznește.

Spune Sfântul Ilie către mulțimea adunată pe Muntele Carmelului. Rugându-se Ilie, atunci o ploaie a răcorit pământul și foamea a încetat. Sfântul Ilie este simbolizat de carul de foc de pe cer Legenda spune că Sfântul Ilie a fost gospodar. Dar a avut întotdeauna o fire iute. El și-ar fi ucis părinții veniți în vizită. Iar apoi a mers la Dumnezeu și și-a cerut iertare. El a primit un car și un bici de foc pentru a-i ucide pe diavolii care îl stăpâneau. În tradiția populară, Sf. Ilie este prezentat drept sfântul care merge pe cer într-un car cu roți de flăcări, tunând și lovind diavolii cu biciul de foc, potrivit .libertatea.ro.

Sfântul Ilie, simbolizat de carul de foc de pe cer

Spune Sfântul Ilie către mulțimea adunată pe Muntele Carmelului. Rugându-se Ilie, atunci o ploaie a răcorit pământul și foamea a încetat. Sfântul Ilie este simbolizat de carul de foc de pe cer Legenda spune că Sfântul Ilie a fost gospodar. Dar a avut întotdeauna o fire iute. El și-ar fi ucis părinții veniți în vizită. Iar apoi a mers la Dumnezeu și și-a cerut iertare. El a primit un car și un bici de foc pentru a-i ucide pe diavolii care îl stăpâneau. În tradiția populară, Sf. Ilie este prezentat drept sfântul care merge pe cer într-un car cu roți de flăcări, tunând și lovind diavolii cu biciul de foc.

Obiceiuri şi tradiţii

De ziua Sfântului Ilie, oamenii nu lucrau, pentru a nu cădea grindina. Ei nu mâncau mere, pentru ca grindina să nu fie de mărimea acestora.

Tot în această zi, femeile mergeau la biserică . Ele dădeau pomană pentru morţi din roadele gospodăriei. 

În dimineaţa acestei zile se culeg plante de leac, în special busuioc. Ele sunt puse apoi la uscat. Femeile duc busuioc la biserică pentru a fi sfinţit după care, întoarse acasă, îl pun pe foc, iar cenuşa rezultată o folosesc în scopuri terapeutice.

De Sfântul Ilie, românii îşi amintesc şi de sufletele morţilor, în special de sufletele copiilor morţi. Femeile chemau copiii străini sub un măr, pe care îl scuturau şi dădeau de pomană merele căzute. Bisericile sunt pline, acum, cu bucate pentru pomenirea morţilor (Moşii de Sânt-Ilie). Iar la casele gospodarilor sunt organizate praznice.


Peste 140.000 de români au onomastica luni

Peste 140.000 de români au onomastica luni de sărbătoarea Sfântului Ilie. Conform situaţiei statistice existente la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, este vorba despre 106.266 bărbaţi şi 35.790 femei care poartă numele Sfântului Ilie sau derivate ale acestuia.

La prenume masculine cel mai întâlnit este Ilie – 95.391. Între derivate se întâlnesc: Eliade – 251, Elias – 3.809, Elie – 33, Elis – 794, Ilia – 347, Iliev – 3, Ilieş – 85, Iliuş – 15, Iliuţă – 3.451, Lică – 2.087.

Un număr de 22.228 de românce poartă numele Ilinca. Alături de acest prenume se mai întâlnesc: Eliana – 1.124, Elis – 540, Ilia – 135, Iliana – 3.618, Ilincuţa/Ilincuta – 88, Iliuţa – 389, Lia – 6.023 şi Lica – 1.645.


Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.