Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava a controlat cinci spitale din județ în luna octombrie, aplicând 3 avertismente și 10 amenzi în valoare totală de 18.800 de lei
Printre neregulile constate de inspectorii sanitari se numără identificarea unor foi de observație clinică în care diagnosticul de infecție asociată asistenței medicale nu era consemnat, nerespectarea măsurilor de depozitare a produselor alimentare, nerespectarea structurii funcționale a ambulatoriului integrat, existența unor produse biocide cu termen de valabilitate expirat, a comunicat directorul executiv al DSP Suceava, Daniela Odeh. Potrivit DSP, în luna octombrie s-au efectuat 162 de controale, în urma cărora s-au aplicat 28 de sancțiuni contravenționale, constând în 4 avertismente și 24 de amenzi în valoare totală de 88.200 lei, potrivit g4media.ro.
Cetățeanul TV