Cezara Boc, fiica cea mare a lui Emil Boc, a intrat la Facultatea de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai

Cezara BocFiica cea mare a primarului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, Cezara Boc, a fost admisă la Facultatea de Drept a Universității „Babeș-Bolyai”, pe locurile bugetate, cu media generală 8,80.

Potrivit rezultatelor admiterii în urma sesiunii din iulie publicate pe site-ul Facultății de Drept a UBB şi citate de Digi24, Cezara Boc a obținut media generală de admitere 8,80, având media 9,56 la examenul de Bacalaureat și media 8,05 la testul de admitere. Cu această medie de, Cezara Boc se clasează locul 87 din cei 155 de admiși la buget la Facultatea de Drept a universității clujene.

Cezara Boc a absolvit în acest an Liceul Teoretic „Gheorghe Șincai” din Cluj-Napoca, același pe care îl absolvise înainte de 1989 și tatăl său. Şi edilul a optat la acea vreme tot pentru Facultatea de Drept a UBB, pe care a absolvit-o în anul 1995.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.