vineri, noiembrie 22, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăCertificatul verde, prelungit cu un an! Ce spune Parlamentului European

Certificatul verde, prelungit cu un an! Ce spune Parlamentului European

-

Parlamentul European (PE) şi statele membre au convenit luni să prelungească cu un an, până în iunie 2023, regulamentul privind certificatul digital COVID-19 al UE pentru călătoriile în interiorul Uniunii, au anunțat instituțiile europene.

Din ce în ce mai multe state au început din nou să solicite certificatul verde la intrarea pe teritoriul lor. Motiv pentru care „legislatorii europeni vor să garanteze că cetățenii europeni se pot deplasa liber în cazul în care apare o nouă variantă îngrijorătoare’, a explicat PE într-un comunicat.

Regulamentul de implementare a acestui certificat sanitar comun, atestând vaccinarea împotriva COVID-19, un test negativ sau o infecție în ultimele șase luni, a intrat în vigoare la 1 iulie 2021 şi urma să expire la 30 iulie 2022. Prelungirea acestuia a fost propusă însă în luna februarie.

Instrument cheie

„Situația epidemiologică se poate schimba rapid, iar certificatul digital COVID-19 al UE a fost un instrument cheie pentru a ne ajuta să traversăm situații fluctuante”, a explicat comisarul european responsabil cu dosarul, Didier Reynders.

„Suntem hotărâți să revenim la libera circulație fără restricții și salutăm decizia unor state membre de a ridica toate restricțiile de călătorie, inclusiv prezentarea unui certificat COVID-19”, a mai spus el.

CITEŞTE ŞI: Guvernul cerere BOMBĂ: Anularea certificatului de revoluţionar al lui Ion Iliescu!

Cu toate acestea, „acordul la care s-a ajuns astăzi ne va ajuta în continuare să facilităm călătoriile libere şi în siguranță, dacă o creștere a infecțiilor obligă statele membre să reintroducă temporar restricții”, a subliniat comisarul.

Acordul politic la care s-a ajuns luni seara mai trebuie aprobat oficial de Parlamentul European şi de Consiliul UE (reprezentând statele membre), pentru a fi aplicat de la 30 iunie.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

AEP şi-a cumpărat masă cu 32.000 de euro şi scaune cu câte 500 de euro unu

0
Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă au cumpărat la finalul lunii trecute, în toiul pregătirilor pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, o masă în valoare de peste 32.000 de euro și 32 de scaune cu 500 de euro bucata...