Centru naţional de informare şi promovare turistică, inaugurat de Primăria Sighişoara

promovare turisticăUn centru naţional de informare şi promovare turistică a fost inaugurat joi la Sighişoara, investiţia ridicându-se la peste 1,5 milioane de lei, finanţată în cea mai mare parte din fonduri europene.

Centrul a fost inaugurat joi, în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor locale şi a operatorilor de turism – proprietari de hoteluri, pensiuni, restaurante – din zonă.

Viceprimarul municipiului Sighişoara, Dan Eugen Bândea, susţine că proiectul – finanţat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5, „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului” – are o importanţă strategică în ceea ce priveşte turismul local, naţional şi chiar internaţional.

„Sunt cu toţii conştienţi de importanţa Sighişoarei în cadrul strategiei naţionale de turism, de rolul şi locul său între valorile istorice, arhitectonice şi culturale promovate pe plan naţional şi internaţional. Sighişoara este singurul municipiu beneficiar al fondurilor nerambursabile pentru crearea şi dotarea unor asemenea centre de informare şi promovare turistică. Beneficiarii celorlalte 11 centre similare din ţară sunt consilii judeţene, centrele fiind găzduite de municipiile reşedinţă de judeţ”, a declarat Bândea.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here