Reprezentanții BEC au constatat o „nelegalitate, o neregularitate de fond sau de formă”, transmite fostul judecător CCR Tudorel Toader.
CITEŞTE ŞI: bogdan toader
Întrebat dacă Călin Georgescu mai are dreptul să depună dosarul de candidat până la data de 15 martie, când se încheie înscrierea candidaților în cursa pentru Președinția României, Tudorel Toader a spus că, în opinia sa, nu.
„În opinia mea, nu. Pentru că există un principiu general care zice: în procesele electorale ‘un om, un vot și un candidat, o candidatură’. Nu revenim cu alte candidaturi, pentru că este echipă de campanie, care verifică dacă îndeplinește cerințele legii, și eu cred că nu poți să-ți invoci propria culpă, aceea de a nu fi întocmit dosarul complet.
Călin Georgescu are calea pe care i-o precizează legea în mod expres: ca în 24 de ore să conteste la Curtea Constituțională decizia BEC de respingere a candidaturii. Și judecătorii constituționali vor examin, de data aceasta nu prin raportare la Legea 370, ci prin raportare la exigențele constituționale, și vor decide ca atare, admițându-i contestația și permițându-i să candideze, sau, dimpotrivă, respingându-i contestația, menținând decizia BEC”, a explicat Tudorel Toader.
„BEC analizează toate cerințele legii în privința unui candidat. Avem acolo judecători, magistrați de carieră, care n-au parti-pris-uri, n-au opțiuni politice și care cunosc și respectă legea”, a comcluzionat Tudorel Toader.
Decizia BEC în cazul Călin Georgescu: Candidaţii la Preşedinţie trebuie să îndeplinească condiţiile ce rezultă din formula sacrosanctă a jurământului depus de persoana aleasă în respectiva funcţie. Candidatul a încălcat obligaţia de a apăra democraţia
Biroul Electoral Central a publicat, duminică seară, decizia privind respingerea înregistrării candidaturii independentului Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale din luna mai, precizând că persoanele care candidează la Preşedinţia României trebuie să îndeplinească condiţiile ce rezultă din formula sacrosanctă a jurământului depus de persoana aleasă în funcţia respectivă, şi anume să respecte Constituţia şi să apere democraţia, condiţii pe care candidatul trebuie să le îndeplinească încă de la momentul depunerii candidaturii sale. În decizia BEC se face referire la „o atitudine în manifestă contradicţie cu valorile de esenţă ale statului de drept”. Potrivit BEC, candidatul, prin nerespectarea regulilor procedurii electorale, „a încălcat însăşi obligaţia (…) de a apăra democraţia”. BEC invocă decizia CCR de respingere a candidaturii Dianei Şoşoacă la alegerile prezidenţiale din 2024, precum şi decizia de anulare a scrutinului, relatează News.ro.
„Analizând jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României în materia contenciosului electoral prezidenţial, ( a se vedea hotărârea 2 din 5 octombrie a CCR. Biroul Electoral Central ia act de faptul că, în exercitarea de către curte a atribuţiilor exclusive de a „veghea la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României” (art. 146 lit. f) din Constituţia României), respectiv de a-şi stabili competenţa (art. 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale), instanţa de contencios constituţional a statuat în sensul că persoanele care candidează la alegerile pentru Preşedintele României trebuie să îndeplinească condiţiile „care rezultă din formula sacrosanctă a jurământului depus de persoana aleasă în funcţia de Preşedinte al României”, şi anume să respecte Constituţia şi să apere democraţia, condiţii pe care candidatul trebuie să le îndeplinească încă de la momentul depunerii candidaturii sale, aceasta în contextul în care „propunerile de candidaţi pentru alegerea Preşedintelui României se depun la Biroul Electoral Central, cel mai târziu cu 50 de zile înainte de data alegerilor” „, se arată în decizia BEC.
Ce a spus BEC
Potrivit comunicatului de presă al BEC, Biroul Electoral Central constată că deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale sunt „general obligatorii” şi au putere numai pentru viitor.
„De altfel, chiar Curtea Constituţională, în Hotărârea nr. 2 din 5 octombrie 2024, statuează în sensul că efectele actului jurisdicţional al Curţii Constituţionale se subsumează prevederilor art. 147 alin (1) şi (4) din Legea fundamentală (a se vedea în acest sens considerentul 53 al hotărârii). Subsecvent reţinerii acestor premise esenţiale, Biroul Electoral Central este în măsură să sublinieze împrejurarea că deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale fac parte din ordinea constituţională şi sunt general obligatorii, impunându-se erga omnes, aşadar şi autorităţilor publice chemate să organizeze şi să urmărească buna desfăşurare a procesului electoral pentru alegerea Preşedintelui României, inclusiv Biroului Electoral Central”, se arată în comunicatul citat.
Astfel, în luarea deciziilor privind înregistrarea candidaturilor pentru alegerea Preşedintelui României, Biroul Electoral Central este obligat, potrivit Constituţiei, „să respecte şi să valorifice, să dea eficienţă statuărilor cu forţă juridică constituţională ale instanţei de contencios constituţional, aşadar inclusiv celor pronunţate în exercitarea de către aceasta a atribuţiilor circumscrise obligaţiei sale de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea Presedintelui României (Hotărârile Curţii Constituţionale a României nr. 2 şi nr. 32/2024)”.
Cetățeanul TV