Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind aprobarea OUG 117/2021. Această lege pedepsește aspru „munca la gri”, adică munca pe contract part-time și ulterior „plată la plic„.
CITEŞTE ŞI: Marcel Ciolacu: Hotărârea CCR în cazul doamnei Diana Șoșoacă pare, în lipsa unei motivări, disproporționată
De asemenea, angajatorii care întârzie nejustificat salariile angajaților riscă amenzi de până la 10.000 de lei.
Conform OUG „muncă subdeclarată reprezintă acordarea unui salariu net mai mare decât cel constituit și evidențiat în statele de plată a salariilor și în declarația lunară privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, transmisă autorităților fiscale.”.
De asemenea, OUG prevede că orele suplimentare se compensează prin ore libere plătite în următoarele 90 de zile calendaristice după efectuarea acesteia.
Amenzi inclusiv pentru întârzierea salariilor
- Primirea la muncă a unuia sau a mai multor salariați cu depășirea duratei timpului de muncă stabilită în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parțial, cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată, fără a depăși valoarea cumulată de 200.000 lei.
- Acordarea unui salariu net mai mare decât cel evidențiat în statele de plată a salariului și în declarația lunară privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, transmisă autorităților fiscale, cu amendă de la 8.000 lei la 1privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.117/20210.000 lei pentru fiecare salariat identificat în această situație, fără a depăși valoarea cumulată de 100.000 lei.
- Întârzierea cu mai mult de o lună a plăţii salariului, se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 de lei pentru fiecare persoană căreia nu i s-a plătit salariul, cu excepția situației în care angajatorul se află sub incidența Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.
Cetățeanul TV