joi, noiembrie 21, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăCe salarii au șefii ASF

Ce salarii au șefii ASF

-

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) este implicată în scandalul Euroins, companie intrată recent în insolvență. Conducerea ASF câștigă salarii importante ,care s-au majorat de la începutul anului

. ASF este condusă de către fostul deputat PNL Nicu Marcu, instalat în funcție în 2020 de către liberali alături PSD. Acesta a mai lucrat la Curtea de Conturi, unde a fost numit în octombrie 2017. Potrivit ultimei sale declarații de avere, Nicu Marcu a primit ca președinte ASF aproape 750.000 de lei în 2021, sau 62.300 de lei (12.500 de euro) pe lună. Numărul doi din instituție, prim-vicepreședinta Elena Dascălu a avut și ea un venit considerabil. Potrivit declarației de avere, ea a primit de la ASF în 2021 peste 713.000 de lei, reprezentând un venit lunar de 59.400 de lei (12.000 de euro). Salarii mari au și cei trei vicepreședinți ai instituției, Gabriel Grădinescu, Cristian Roșu și Ștefan Armeanu. În 2021, aceștia au primit, cu mici diferențe, aproximativ 600.000 de lei de la ASF. Preşedintele USR, Cătălin Drulă a anunțat vineri, 17 martie, că partidul său a depus la Parlament o cerere de revocare a întregii conduceri a ASF, ca urmare a scandalului privind Euroins. ”Este o nouă ţeapă pe piaţa de asigurări, o ţeapă la care ASF este complice. Am avut City Insurance, astăzi este Euroins. Să fie limpede: ASF a lăsat Euroins să vândă hârtii A4 pe post de RCA. ASF a fost complice la o gaură care, aflăm din comunicatul lor de astăzi, a fost de 1,75 de miliarde de lei sub cerinţa de capital minim absolută, pe care trebuia să o supravegheze să fie îndeplinită. O spune chiar ASF în comunicatul de astăzi că din 2022 avem o gaură de 1,75 de miliarde de lei şi ei i-au lăsat în continuare pe cei de la Euroins să vândă RCA, evident nişte asigurări care, compania fiind în situaţia în care este, nu mai au nicio acoperire. Prin urmare, am depus astăzi la Parlament cerere de revocare a conducerii ASF, atât a preşedintelui, cât şi a consiliului”, a transmis Cătălin Drulă, potrivit ziare.com.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

AEP şi-a cumpărat masă cu 32.000 de euro şi scaune cu câte 500 de euro unu

0
Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă au cumpărat la finalul lunii trecute, în toiul pregătirilor pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, o masă în valoare de peste 32.000 de euro și 32 de scaune cu 500 de euro bucata...