Curtea Constituțională a decis că Legea USR privind înființarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu (DIIM) este neconstituțională. Actul normativ a fost atacat la CCR de Guvernul Orban.
Plenul Senatului a adoptat, pe 16 iunie, în calitate de Cameră legislativă decizională, proiectul de înfiinţare a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu (DIIM) – „DNA-ul Pădurilor”, iniţiat de parlamentari USR, PNL, PMP, ALDE şi independenţi. Proiectul a fost adoptat cu 119 voturi „pentru” şi 11 abţineri, potrivit Hotnews.
„Amploarea fenomenului infracţional de mediu şi specificitatea lui impune soluţia unei specializări a persoanelor cu atribuţii de cercetare penală în domeniu şi alocarea de resurse pentru constituirea unei instituţii cu atribuţii clare şi specifice pentru combaterea criminalităţii de mediu. (…) Propunem înfiinţarea unei Direcţii de Investigare a Infracţiunilor de Mediu, o structură creată pe modelul DNA şi DIICOT, care să preia competenţa de soluţionare a tuturor infracţiunilor de mediu prevăzute în Codul penal şi în legislaţia specială din domeniu”, au explicat iniţiatorii, în expunerea de motive a proiectului.
Cetățeanul TV