CCR a decis: Amenzile pentru încălcarea ordonanțelor militare sunt neconstituționale

FOTO: Poliția Română/Facebook
FOTO: Poliția Română/Facebook

Curtea Constituțională a admis, miercuri, sesizarea Avocatului Poporului împotriva OUG 34/2020, prin care Guvernul a introdus amenzi de până la 20.000 de lei pentru nerespectarea ordonanțelor militare pe perioada stării de urgență. Peste 300.000 de oameni au fost amendați.

Avocatul Poporului, Renate Weber, a sesizat CCR cu privire la neconstituționalitatea amenzilor. Este vorba de OUG 34/2020, prin care a fost majorat cuantumul sancţiunilor aplicate în timpul stării de urgenţă. Judecătorii CCR au constatat că actul normativ este neconstituţional în ansamblul său. 

În urmă cu câteva zile, și ​ministrul de Interne, Marcel Vela, a afirmat că unii polițiști au dat amenzi abuziv în perioada stării de urgență, declarând că „sunt foarte mulți tineri care au făcut doar șase luni Școala de Poliție și acum sunt pe teren”.

Potrivit ordonanței de urgență, amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanţele militare au crescut la următoarele valori: minim 2.000 lei şi maxim 20.000 lei, faţă de minim 100 şi maxim 5.000 de lei, cât erau până atunci.

Amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanţele militare a crescut de la 1.000 de lei, cât era până atunci, la 10.000 de lei. Maximul amenzii pentru persoane juridice a rămas stabilit la 70.000 de mii de lei.

De la începutul stării de urgenţă, în România au fost aplicate 300.000 de amenzi în valoare totală de peste 600 milioane lei (120 milioane euro) pentru nerespectarea restricţiilor instituite prin ordonanţele militare, în perioada stării de urgenţă.

Vela, despre amenzile privind restricțiile de circulație: Au existat și abuzuri, sunt tineri care au făcut doar șase luni Școala de Poliție

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.