Casa „Rigăi Crypto” din sectorul 5. Ion Barbu, locuitor al Cotrocenilor

Ion Barbu

Centrul Cultural și de Tineret al sectorului 5 și-a făcut, de mult, o frumoasă carte de vizită nu numai din programele prin care realizează veritabile evenimente culturale, artistice de anvergură, ci și din promovarea edificiilor istorice de care sectorul 5 este plin. Edificii istorico-culturale.

Unul dintre aceste edificii se află pe strada Doctor Carol Davila, la nr. 8, în Dealul Cotrocenilor. Acolo  este casa în care a locuit matematicianul Dan Barbilian, cunoscut ca scriitor sub pseudonimul Ion Barbu (1895-1961).

El a locuit aici până la sfârşitul vieţii, în locuinţa care datează din prima jumătate a secolului al XX-lea.

Vila în care a locuit poetul Ion Barbu figurează în Lista monumentelor istorice ale sectorului 5.

Ion Barbu, mare poet și matematician

O placă memorială așezată în 1970 atestă faptul că valorosul poet şi matematician Ion Barbu a locuit aici vreme de peste 30 de ani, între 1929 şi 1961.

Ion Barbu (Barbilian) a fost unicul fiu al magistratului Constantin Barbilian şi al Smarandei (născută Soiculescu), fiică de procuror. Pseudonimul care l-a facut celebru în poezie este, de fapt, numele originar al familiei, transformat printr-o latinizare curentă.

Ion Barbu

Prin femei și droguri, către marea poezie

Ion Barbu, unul dintre reprezentanții de seamă ai modernismului literar din România, a dus o viață cel puțin controversată.

De la peste 4.000 de escapade amoroase – cum se zvonea printre cunoscuții săi –  la consumul de cocaină și inhalațiile cu eter.

„Din cauza unei prea lungi dezrădăcinări şi a interesului meu, mereu viu, pentru experienţele spirituale am luat (la Berlin) obiceiul anumitor stupefiante: eter şi cocaină!”, se destăinuia Barbu într-o scrisoare adresată prietenului său flamand Léo Delfoss.

În perioada 1921 -1924, și-a continuat studiile la Göttingen, Tübingen și Berlin, perioadă marcată de dependenţa de droguri. Chiar în această perioadă, marcată de diferite excese și narcomanie, Ion Barbu ar fi compus celebra, frumoasa și încifrata baladă “Riga Crypto și lapona Enigel”.

Nu trebuie uitat că Ion Barbu a fost și un foarte bun matematician. Încă de când era elev de gimnaziu a câștigat premiile importantei și celebrei reviste “Gazeta matematică”.

Pictorița norvegiană Helga, iubirea pe viață a lui Ion Barbu – “Crypto”

Ion Barbu făcuse, în epoca studiilor în Germania, o pasiune pentru o pictoriță din Norvegia, pe nume Helga, mai vârstnică decât el, pe care o întâlnise într-o expoziție la Munchen. Despre Helga avea să povestească mai târziu, soția sa, Gerda Barbilian, descriind-o drept „singura femeie pe care a iubit-o sincer, la care s-a gândit cu duioșie până la sfârșitul vieții”.

Marele critic literar Nicolae Manolescu apreciază că poemul “Riga Crypto și lapona Enigel” este o formă a „Luceafărului” eminescian în care personajele au rolurile inversate.

Nemțoaica Gerda, soția care l-a vindecat de droguri

Despărțirea de iubita sa din zona scandinavă l-a afectat foarte tare, „i-a zguduit viața”, potrivit Gerdei Barbilian, provocându-i o depresie adâncă.

Andrei Oişteanu scrie în cartea sa ”Narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură” că Ion Barbu obişnuia să consume droguri cu prietenul său Tudor Vianu.

Gerda Hossenfelder (devenită Barbilian în iunie 1925) este cea care-l va ajuta să scape de dependenţă, după cum afirma Şerban Cioculescu în memoriile sale.

Dintr-un pariu cu Tudor Vianu s-a ivit un mare poet

Debutul său artistic a fost declanşat de un pariu cu Tudor Vianu. Plecaţi într-o excursie la Giurgiu în timpul liceului, Dan Barbilian îi promite lui Tudor Vianu că va scrie un caiet de poezii, argumentând că spiritul artistic se află în fiecare. În urma acestui „pariu”-experiment, Dan Barbilian îşi descoperă talentul şi iubirea faţă de poezie. El spunea că poezia şi geometria sunt complementare în viaţa sa: acolo unde geometria devine rigidă, poezia îi oferă orizont spre cunoaştere şi imaginaţie.

Ion Barbu, care nu s-a rezumat niciodată să fie un simplu poet descriptiv, nu se dezminte nici cu volumul „După melci”. Din poemele fabulative cu elemente de figuraţie din natură, capodopera rămâne însă „Riga Crypto şi lapona Enigel”, balada închipuită de Ion Barbu ca zisă de un menestrel, “la spartul nunţii, în cămară”. 

Ion Barbu s-a stins din viață pe 11 august 1961, la vârsta de numai 66 de ani, la spitalul „Vasile Roaită” din Bucureşti, bolnav de cancer la ficat, se pare în urma exceselor și experiențelor din tinerețe.

Misiunea Centrului Cultural și de Tineret Sector 5

Centrul Cultural și de Tineret Sector 5 are rolul de a identifica și aborda nevoile culturale ale comunității reprezentate, de a susține proiecte, manifestări și activități culturale locale și de a fi, în general, un catalizator cultural comunitar – permițând formarea și consolidarea unei identități culturale locale.

Promovarea interacțiunii culturale între grupuri diferite provenind atât din interiorul, dar mai ales din exteriorul comunității în vederea susținerii toleranței culturale, a dialogului și a solidarității, dar și a asigurării permisibilității comunicative între diferitele medii socio-culturale, țintind spre dizolvarea problemelor etnice și sociale prin cultivarea spiritului civic;

Protejarea și susținerea libertății de creație, înțeleasă ca drept la exprimare artistică (materializarea într-o formă artistică a unei opinii/poziționări față de anumite lucruri/fapte/acțiuni), în conformitate cu art. 33 al Constituției României și a normelor internaționale, pentru perfecționarea și formarea tinerilor în domeniile artistice și asigurarea performanței în creativitate, cultură și educație, dar și pentru validarea expresivității artistice și dezvoltarea culturală și artistică multivalentă;

Susținerea accesului liber și a oportunităților egale la cultură, sport și educație continuă, oferind condițiile necesare însușirii valorilor, exprimării artistice libere și participarii la manifestări și programe culturale, de dezvoltare, creative și educaționale, crescând gradul de acces și participarea cetățenilor la viața culturală.

CITEȘTE ȘI Istoria cartierelor parohiei „Sfânta Treime – Ghencea” din sectorul 5

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.