Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Maramureş a anunțat că se prelungește carantina cu încă şapte zile în orașul Baia Mare, din cauza infecțiilor COVID-19. Locuitorii au fost anunțați prin sistemul RO-ALERT. În prezent, rata de incidenţă a ajuns la 5,49 cazuri la o mie de locuitori.
„Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a primit Ordinul Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență nr. 4660103 din 25 noiembrie, cu privire la prelungirea măsurii de carantină zonală a municipiului Baia Mare, începând cu data de 25 noiembrie, ora 17.00”, a declarat președintele CJSU Maramureș, prefectul Nicolae-Silviu Ungur.
Măsuri stabilite pe durata stării de carantină:
Interzicerea circulaţiei în spaţii publice a persoanelor, cu excepţia motivelor bine justificate, pe baza declaraţiei pe propria răspundere, legitimaţiei de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator (adeverinţă eliberată pentru circulaţie în intervalul orar 6,00-22,00, semnată şi ştampilată de către conducătorul unităţii-instituţiei/unităţii/operator/agent economic, etc). Slujbele religioase cu caracter privat (botezuri, cununii, înmormântări) se pot oficia în lăcaşurile de cult, cu participarea a maximum 16 persoane (numărul ce include şi persoanele care oficiază slujba religioasă).
De asemenea, sunt interzise organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise şi deschise; organizarea de evenimente şi/sau activităţi private pentru copii în spaţii deschise şi închise, locuri de joacă, spaţii de tip after-school etc; activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul şi exteriorul clădirilor.
Totodată, activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, inclusiv al celor amplasate în interiorul altor locaţii; activitatea cu publicul a saloanelor de înfrumuseţare, coafură, frizerii, tatuaj, masaj, bronzat; activitatea cu publicul a structurilor de primire turistice, cu excepţia cazării persoanelor care efectuează deplasări în interes profesional; organizarea şi desfăşurarea activităţilor de tipul spectacolelor şi/sau concertelor; organizarea şi desfăşurarea activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice sau de divertisment în spaţii închise sau deschise; toate activităţile şi competiţiile sportive, individuale sau colective, care se desfăşoară în spaţii închise sau deschise, cu excepţia celor profesioniste organizate de federaţiile de specialitate.
A fost limitat programul de lucru cu publicul al operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare şi nealimentare până la ora 21,00, cu excepţia farmaciilor şi a staţiilor de distribuţie carburant care vor avea program non-stop şi în care personalul de serviciu va deservi clienţii la geam.
Se limitează numărul de persoane în incinta hypermarket-urilor, supermarket-urilor şi magazinelor la maximum 30% din capacitate, cu respectarea normelor de distanţare fizică, cu asigurarea pentru clienţi a unei suprafeţe de 4 mp (din suprafaţa utilă a magazinului) şi cu păstrarea distanţei de 2 m între persoane.
În zilele de sâmbătă şi duminică centrele comerciale îşi vor suspenda temporar activitatea pentru o perioadă de 14 zile, cu posibilitatea de prelungire în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice, cu excepţia agenţilor economici care comercializează produse alimentare, farmacii, curăţătorii, magazinele care comercializează hrană pentru animalele de companie. Vor putea comercializa în zilele de sâmbătă şi duminică produse alimentare, băuturi alcoolice şi nealcoolice, în sistem ‘take-away’/catering, agenţii economici din centrele comerciale (zona fast food).
Cetățeanul TV