Carantină pe o insulă din Grecia preferată de români

FOTO: EvanRoss/Pixabay.com
FOTO: EvanRoss/Pixabay.com

Autorităţile din Grecia au interzis muzica în restaurante şi baruri şi au impus carantina de noapte pe populara insulă de vacanţă Mykonos, după o creştere a numărului de cazuri de COVID-19, transmite Reuters.

Cunoscută drept insula petrecerilor pentru cei bogaţi, Mykonos este una dintre cele mai populare destinaţii turistice elene, reuşind să atragă peste 1 milion de vizitatori în sezonul de vară. Printre obişnuiţii insulei Mykonos se numără vedete de la Hollywood, modele şi sportivi celebri.

Din cauza unui „îngrijorător focar local”, Ministerul pentru Protecţie Civilă a anunţat sâmbătă că interzice muzica pe insulă pe tot parcursul zilei şi că în perioada nopţii, între orele 01:00 şi 06:00, nu vor mai putea circula decât persoanele care se duc sau se întorc de la muncă sau persoanele care au urgenţe medicale.

Restricţiile se vor aplica până în 26 iulie.

Grecia depinde de turism, care reprezintă o cincime din PIB, şi are nevoie cu disperare de un nou sezon turistic precum cele dinaintea pandemiei pentru a se reface după un an 2020 dezastruos, în care încasările din turism s-au prăbuşit.
În ultimele săptămâni. numărul infecţiilor a crescut în Grecia, condiţii în care guvernul a decis să introducă obligativitatea vaccinării pentru personalul medical şi personalul din casele pentru bătrâni, precum şi noi restricţii care interzic accesul persoanelor nevaccinate în restaurante şi cluburi.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.