Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care prevede că prima de carieră didactică şi prima de carieră profesională pentru personalul didactic şi cel administrativ se acordă începând cu luna octombrie a fiecărui an şi va putea fi utilizată până în luna octombrie a anului următor inclusiv.
CITEŞTE ŞI: O elevă de clasa a IX-a a ameninţat mai mulţi elevi şi profesori
Dacă anterior legea prevedea că prima de carieră didactică „se acordă într-o singură tranşă, respectiv în luna octombrie”, Parlamentul a introdus un amendament care prevede că prima de carieră didactică se acordă „începând cu luna octombrie a fiecărui an, şi va putea fi utilizată până în luna octombrie a anului următor inclusiv”. La fel se va acorda și prima de carieră profesională.
Vor beneficia de acest program personalul din învăţământul preuniversitar, respectiv cadrele didactice, didactice auxiliare din învăţământul preuniversitar de stat, precum şi cadrele didactice din sistemul de învăţământ universitar de stat care deţin gradul didactic de conferenţiar, şef de lucrări/lector şi asistent universitar, precum şi personalul didactic auxiliar, din sistemul de învăţământ universitar, aflat în activitate într-un an şcolar/universitar începând cu anul şcolar/universitar 2022 – 2023 până în anul şcolar/universitar 2026 – 2027 inclusiv.
Prima de carieră didactică: 1.500 de lei
Prima de carieră didactică în valoare nominală de 1.500 lei, se acordă pe suport electronic, ca formă de susținere a activității didactice. Aceasta vizează următoarele categorii principale de cheltuieli:
a) cheltuieli privind cursurile de pregătire profesională, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora.
b) cheltuieli pentru echipamente IT și alte echipamente didactice de tehnologia informației asimilate.
c) cheltuieli privind cărți de specialitate, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;
d) un procent de până la 30% din valoarea nominală a primei de carieră didactică pentru acoperirea de nevoi didactice individuale specifice ale cadrelor didactice.
Prima de carieră profesională: 500 de lei
Prima de carieră profesională se acordă sub formă de cursuri de pregătire profesională, precum și de alte categorii de cheltuieli necesare desfășurate în sprijinul activității educaționale, inclusiv kituri de pregătire profesională, dacă este cazul, pentru a susține activitatea didactică atât din sistemul de învățământ universitar de stat, cât și din sistemul de învățământ preuniversitar de stat.
Cetățeanul TV