Ministrul interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, miercuri seară, că se va decide abia după revenirea din vacanţa de două săptămâni când se va recupera această perioadă.
„Întâi să ştim că nimic nu ne împiedică să revenim la şcoală în 8 noiembrie şi apoi vom anunţa şi rezultatul consultărilor cu privire la structura anului şcolar. Din păcate, evoluţia epidemiologică nu este atât de predictibilă pe cât am avea nevoie în sistemul de învăţământ. Aşa că, vom decide pe nişte date certe (cât se poate), şi nu pe supoziţii, după 8 noiembrie”, a adăugat Cîmpeanu, potrivit Digi 24.
O veste bună pentru părinții care nu au cine lăsa copiii. After school-urile nu sunt reglementate de Ministerul Educației, astfel că pot funcționa.
„Afterschool-urile organizate în regim privat nu funcționează cu aplicarea cadrului legal stabilit de legea nr. 1/2011 a Educației Naționale, cu modificările și completările ulterioare. Acestea funcționează în afara unităților de învățământ și nu sunt reglementate de Ministerul Educației . Acestea au obligația să respecte regulile generale de siguranță sanitară”, spune ministrul Sorin Cîmpeanu.
16.168 de preşcolari şi elevi şi 5.590 angajaţi din învăţământ au fost confirmaţi cu COVID-19, potrivit Ministerului Educației.
Cetățeanul TV