Călin Popescu Tăriceanu, trimis în judecată de DNA. Ce acuzații i se aduc

sursa foto: Facebook , Călin Tăriceanu
sursa foto: Facebook , Călin Tăriceanu

Călin Popescu Tăriceanu a fost trimis miercuri în judecată, în stare de libertate, de către DNA. Fostul premier este acuzat că ar fi luat mită 800.000 de dolari.

El afirmă că dosarul ar fi fabricat este fabricat.

Ce acuzații aduc procurorii DNA

Conform comunicatului de presă, procurorii DNA susțin că:

”În calitatea menționată, inculpatul Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton ar fi pretins (în cursul anului 2007) și ar fi primit (în cursul anului 2008), în mod indirect, de la reprezentanții unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 USD. Ele constau în plata unor servicii de consultanță. Acest lucru în schimbul exercitării atribuțiilor sale în așa fel încât să fie adoptate o serie de hotărâri favorabile companiei. Respectiv hotărârile de guvern nr. 199/2008, 634/2008, 1193/2008 și 1451/2008.

Fapta de pretindere a prim-ministrului Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu s-ar fi realizat, în perioada aprilie – mai 2007, în mod indirect, prin intermediul unui om de afaceri. Afaceristul a fost trimis în judecată în anul 2019 pentru complicitate la luare de mită. Acesta ar fi solicitat în numele prim-ministrului un comision de 10% din valoarea actelor adiționale/plăților la un contract comercial derulat de compania austriacă. Acest lucru în schimbul adoptării hotărârilor de guvern care urmau să permită acest lucru, conform intereselor companiei.

Fapta de primire de către prim-ministrul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, în cursul anului 2008, în mod indirect, s-ar fi realizat prin două acțiuni de primire. Respectiv la 07.11.2008 a sumei de 500.000 USD și la 25.11.2008 a sumei de 300.000 USD).

Bani folosiți pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală

Suma totală de 800.000 USD, reprezintă comisionul plătit de reprezentanții firmei austriece, prin intermediul unor companii offshore. Ea ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală. Suma ar fi fost transferată unei firme de consultanță.

În vederea confiscării obiectului infracțiunii de luare de mită, în cauză s-a dispus sechestru asigurător pe bunuri imobile aparținând suspectului Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton până la concurența sumei de 800.000 USD. Echivalent în lei – 3.204.640 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție cu propunerea de menținere a măsurilor asigurătorii dispuse asupra bunurilor inculpatului, potrivit stiripesurse.ro.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare. Situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”.

Ce spune Călin Popescu Tăriceanu

După începerea urmăririi sale enale, Călin Popescu Tăriceanu a declarat că acest dosar este fabricat. Potrivit acestuia, nu ar fi decât o înșiruire de presupuneri la adresa sa, nefondate.

„Știu că acest dosar a fost deschis cu mult timp în urmă. Era o serie de acuzații care nu erau deloc evidente și clare. Respectiv anume eu eram acuzat de luare de mită, dar în dosarul de la procuratură se spunea că de fapt banii nu au ajuns la mine. Banii ar fi fost luați de altcineva cu care eu nu am avut nicio legătură. Genul de dosar făcut de DNA pe considerente politice. Deci un dosar care avea 17 mii de pagini trimis la Parlament în care nu am găsit nimic care să fie acuzator la adresa mea. E o însăilare de presupuneri și de aberații juridice care încercau să mă pună într-o lumină nefavorabilă”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.

Tăriceanu a mai spus că:” La mine nu a ajuns niciun ban și nu avea de ce să ajungă niciun ban. Țin să vă spun următorul lucru. Că acest dosar Microsoft e legat de licențele pe care statul român trebuia să le achite firmei Microsoft.”

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.