Călin Popescu Tăriceanu este inculpat oficial în dosarul mitei de 800.000, după ce în urmă cu zece zile fostul premier fusese audiat de procurorii DNA în calitate de suspect.
DNA a anunțat luni că a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Călin Popescu Tăriceanu.
El e acuzat este acuzat pentru luare de mită.
„În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe din care rezultă că, inculpatul Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton ar fi pretins și ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, de la reprezentanții unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanță, în schimbul exercitării atribuțiilor sale în așa fel încât să fie adoptate o serie de hotărâri favorabile companiei”, se arată într-un comunicat al DNA.
Călin Popescu Tăriceanu a fost audiat pe 15 ianuarie de procurorii DNA în calitate de suspect în dosarul în care este anchetat pentru mită.
Acesta a susținut că a cerut timp suplimentar pentru studierea dosarului, adăugând că demersul procurorilor pornește de la „premise false”. „M-am prezentat astăzi, mi s-a adus la cunoștință calitatea de suspect pentru obtinerea unor foloase, indirect, de mită. Tot acest dosar pleacă de la premise false, eronate și aberante – că în perioada în care am condus Guvernul s-au emis HG pentru a favoriza anumite companii. Premierul nu dă așa din pixul lui HG (…) Totul e pe o bază falsă, am cerut timp suplimentar pentru studierea dosarului și voi urma procedurile stabilite în cadrul procesului”, a declarat Tăriceanu.
DNA a anunțat oficial pe 15 ianuarie că a dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectul Călin Popescu Tăriceanu. „În vederea confiscării obiectului infracțiunii de luare de mită, în cauză s-a dispus sechestru asigurator pe bunuri imobile aparținând suspectului Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton până la concurența sumei de 800.000 USD, echivalent în lei – 3.204.640 lei”, arată comunicatul DNA.
Cetățeanul TV