Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat definitiv

Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat definitiv
Sursa foto: RFI

Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat definitiv de instanţa supremă după ce a fost acuzat de mărturie mincinoasă. La ultimul termen, procurorii DNA au cerut rejudecarea procesului pe fond.

Instanţa supremă stabilise iniţial pronunţarea pentru data de 8 aprilie, însă a fost amânată pentru 22 aprilie. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) va fi definitivă.

În ultimul cuvânt în faţa judecătorilor, preşedintele Senatului a catalogat întreg procesul ca fiind o înscenare.

„Consider că acest proces în care am fost antrenat este o înscenare ca urmare a recomandărilor făcute în MCV, ca rezultatele luptei împotriva corupţiei să se soldeze cu “big fish”. Datorită poziţiilor pe care le-am avut sau le deţin fac parte din această categorie. Au încercat să mă târască într-un proces de corupţie, nu au avut alte elemente, au încercat cu evaziunea fiscală, ar fi fost simplu pentru procurori să vadă că acea presupusă tranzacţie nu a fost în realitate făcută. Au încercat să sugereze că eram la curent cu acea tranzacţie. În 2008 aveam o agendă suficientă ca să am grijă şi de cabinetul soţiei”, a declarat, potrivit Mediafax, Călin Popescu Tăriceanu, în faţa judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).

La rândul său, procurorul DNA a cerut rejudecarea procesului. „Dispuneţi casarea sentinţei penale 318 din 2018 şi rejudecaţi având în vedere că instanţa de fond nu s-a pronunţat pe fapta pentru care a fost trimis în judecată (…) Sunt întrunite în cauză elementele de mărturie mincinoasă, nu cum instanţa de fond a refuzat să cerceteze. (…) Vă solicităm să dispuneţi casarea cu trimitere spre judecare. Judecătorii de fond nu s-au pronunţat cu privire la actul de sesizare. Ar fi o încălcare a dreptului de apărare al inculpatului şi al Parchetului”, a declarat procurorul DNA, în faţa instanţei.

Apărătorii lui Călin Popescu Tăriceanu au solicitat instanţei, să menţină soluţia de pe fond, respectiv cea de achitare. „Solicităm să respingeţi apelul ca nefondat menţinând soluţia atacată. Soluţia este legală şi temeinică. Consider că instanţa fondului a procedat corect, este o hotărâre model şi au aplicat corect deciziile Curtii”, a susţinut avocatul preşedintelui Senatului, în faţa Înaltei Curţi.

În primă instanţă, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a fost achitat pentru acuzaţia de mărturie mincinoasă.

În 2016, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Călin Popescu Tăriceanu pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, dosarul având legătură cu declaraţiile pe care acesta le-a dat în cauza privind retrocedarea presupus nelegală a unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa.

Este vorba despre declaraţia pe care a dat-o la DNA Braşov la data de 15 aprilie 2016, în care “a menţionat în mod nereal că nu a avut cunoştinţă despre: – retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafeţe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) şi Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului), – implicarea inculpaţilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi şi a altor persoane în procedurile de retrocedare, – actele de vânzare–cumpărare vizând aceste bunuri”, a anunţat, la acea vreme, DNA, printr-un comunicat de presă.

Potrivit procurorilor, Călin Popescu Tăriceanu “a mai făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu relaţia avută cu inculpaţii Tal Silberstein, Andronic Dan Cătălin şi Truică Remus, în contextul menţionat mai sus, întâlnirile şi discuţiile purtate cu acesta din urmă referitor la taxele notariale privind tranzacţionarea imobilelor menţionate mai sus şi modalitatea de dobândire şi valorificare a bunurilor revendicate”.

LĂSAȚI UN MESAJ

*