Cafea gratuită oferită la un local clienţilor care fac dovada că au mers la vot

O cafenea din Botoşani oferă gratuit cafea tuturor clienţilor care fac dovada că au votat duminică, la alegerile pentru funcţia de preşedinte al României.

Reprezentanţii cafenelei consideră că în acest mod îi vor încuraja pe botoşăneni să iasă din casă şi să treacă şi pe la secţia de votare.

„Este dreptul fiecăruia dintre noi să voteze, iar din acest motiv noi am decis să îi încurajăm pe alegători să iasă din casă. Şi eu am fost la votare şi le-am sugerat tuturor celor cu care m-am întâlnit să iasă la vot”, a declarat Mariana Mircescu, reprezentanta cafenelei.

Cafeaua se poate obţine pe baza documentelor de identitate care au aplicată pe ele ştampila.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.