Un tată în vârstă de 36 de ani şi fiica lui de 14 ani au murit, în apele râului Buzău, unde copila a insistat să intre alături de fratele ei mai mic.
Din fericire, băiatul a fost salvat în ultimul moment. Incidentul a avut loc într-o porțiune a râului Buzău, unde adâncimea apei depășește patru metri. Prima care a intrat în apă a fost fata de 14 ani, iar apoi fratele ei mai mic, potrivit observatornews.ro.
Câteva clipe mai târziu, ambii au dat semne că se îneacă, tatăl intrând repede după ei. El a reuşit să-l salveze pe cel mic, dispărand în apele râului, odată cu fiica lui. „Se vedeau un cap şi o mână şi după nu s-a mai văzut. Şi după au strigat toţi: Se îneacă, se îneacă, a venit lumea pe aici şi a sunat un prieten la salvare”, povesteşte un băiat. Zona a fost împânzită de medici şi pompieri. Cu ajutorul ambarcaţiunilor, salvatorii au început căutările, în sprijinul lor sosind şi scafandri. „După o oră și jumătate, aproximativ, au fost găsite ambele persoane”, a declarat sublocotenent Robert Aioanei – locțiitor șef ISU Buzău. „Am încercat să facem manevre de resuscitare, în jur de o ora, nu au răspuns pozitiv din păcate. Victimele nu au putut fi salvate… „, a precizat Cristinel Corbu – asistent Ambulanță.
Cetățeanul TV