Bugetul pe 2019 va fi aprobat doar cu ce vrea PSD

Buget 2020
Buget 2020

Intrarea cu întârziere pe circuitul legislativ şi adoptarea bugetului de stat abia în februarie produce disfuncţionalităţi în rândul administraţiilor locale şi incertitudini maxime privind evoluţia economică a ţării în 2019, spune deputatul Dumitru Oprea.

„Ne îndreptăm spre un deznodământ trist, dar aşteptat de către toţi oamenii realişti: puţine sau niciun amendament al Opoziţiei înaintea votului Bugetului de Stat nu va trece. Asta înseamnă bani la fel de puţini pentru regiunea Moldovei şi continuarea campaniei de batjocorire a ieşenilor de către PSD-ALDE. Majoritatea parlamentară vrea ca pe 9 februarie să fie votul final. Parlamentarii au timp să depună amendamente, teoretic, peste weekend. Fiecare dintre noi trebuie să aibă de-a dreptul aptitudini de Houdini ca să parcurgă filă cu filă cel mai important document anual propus de Guvern spre legiferare”, a declarat liberalul.

Dictatura majorității va face ca bugetul să treacă fără ca opoziția să âși poată aduce aportul la acesta.

„Cum este posibil să aştepţi primăvara ca să înţelegi direcţia în care se îndreaptă investiţiile publice într-un an? Când să mai fie timp pentru toate procedurile birocratice, astfel încât obiectivele de investiţii să fie finalizate? PSD-ALDE ne arată că se poate orice, atâta vreme cât voinţa echipei Dragnea-Vâlcov este satisfăcută. Urmează zile fierbinţi în Parlament, când vom vedea cum un document atât de important ca bugetul de stat va trece prin dictatura majorităţii fără să fie dezbătut, ba chiar fără să fie făcut cunoscut Opoziţiei”, a mai declarat Dumitru Oprea.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.