Un adolescent în vârstă de 16 ani a fost prins de polițiști drogat la volanul unei mașini, pe o stradă din Sectorul 5 al Capitalei.
În urma controalelor efectuate luni, polițiștii au descoperit un băiat de 16 ani care conducea pe drumurile publice fără să aibă permis de conducere. După ce a fost testat, adolescentul a ieșit pozitiv la o substanță psihoactivă. Oamenii legii l-au condus la sediul de Medicină Legală pentru a-i fi prelevate probe de sânge. Judecătorii au decis ca băiatul să fie arestat la domiciliu pentru următoarele 30 de zile, potrivit digi24.ro.
Cetățeanul TV