BUCUREŞTI: Sensuri unice cu bucluc în Sectorul 1

sectorului 5
Străzile Capitalei sunt sufocate de trafic și pline de gropi

Primăria Sectorului 1 continuă să introducă sensuri unice pe străzile secundare, pentru a fluidiza traficul și a permite parcarea pe ambele părți ale acestor străzi.

În principiu, ideea e bună, numai că introducerea sensurilor unice ar trebui să aibă la bază studii serioase de trafic, matrice origine -destinație și, de ce nu, și consultarea riveranilor, care urmează a fi afectați cel mai puternic de noile sensuri unice.

Un exemplu este Strada Monetăriei. Aceasta se află în apropierea Pieței Victoriei și face legătura între Bulevardul Ion Mihalache și Șoseaua Kiseleff.

De curând, Primăria Sectorului 1 a introdus sens unic pe Monetăriei, dinspre Kiseleff spre Mihalache.

Riveranii spun că introducerea sensului unic îi avantajează, pe de o parte, pentru că reduce aglomerația de pe stradă. Numai că, în weekend, Șoseaua Kiseleff se închide traficului rutier, pentru programul „Străzi Deschise”. Deci, riveranii nu pot intra cu mașinile pe stradă, explică Ioana, administrator al unui bloc de pe Monetăriei.

De asemenea, oamenii care vin la Biserica Mavrogheni – mulți dintre ei vârstnici, și cei care vor să intre la Muzeul Țăranului Român vor fi afectați de noua restricție.

Sensul unic ar trebui ori să fie dinspre Mihalache spre Kiseleff, ori să fie exceptați riveranii și să nu se aplice restricția în weekend, spune administratorul blocului de pe Monetăriei, transmite BUCUREŞTI FM.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here