O mașină aflată în mers a luat foc noaptea trecută pe o stradă din București. Un tânăr de 23 de ani și o pasageră s-au salvat în ultima clipă.
Incendiul a pornit din cauza unei defecţiuni la sistemul electric al autoturismului, potrivit observatornews.ro. Incidentul a avut loc imediat după miezul nopții, când de sub capota autoturismului a început să iasă fum. Șoferul a oprit imediat, a ieșit din mașină și a sunat la 112 pentru a anunța pompierii, care au ajuns rapid la fața locului. În mai puţin de 10 minute flăcările au cuprins întreaga maşină, totul fiind făcut scurm. Caroseria şi interiorul autoturismului s-au topit aproape complet. „Prima oară de la ventilaţie a început să iasă fum şi apoi m-am uitat la siguranţe şi era o flacără. Şi când am văzut flacăra… Sunasem de dinainte la poliţie, au intervenit rapid. Ce să fac? Mi-am scos ce am avut de scos din maşină şi m-am rugat să nu se întâmple nimic. Bine că n-am fost în ea, nu?”, spune şoferul.
Cetățeanul TV