duminică, noiembrie 24, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăBucureşti: Când se vor ridica restricțiile, anunță prefectul Alin Stoica

Bucureşti: Când se vor ridica restricțiile, anunță prefectul Alin Stoica

-

Indicele de infectare la nivelul municipiului Bucureşti este de 3,68 de cazuri la o mie de locuitori. Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a comunicat că el crede că este „foarte posibil” ca indicele de infectare să scadă sub 3,5 la mie zilele următoare.

Adică „poate chiar” luni.

Rata de incidenţă coboară, uşor-uşor

„Rata de incidenţă este de 3,68 astăzi, deci coboară, uşor-uşor, spre 3,5. Deocamdată, măsurile de siguranţă sanitară sunt aceleaşi pe care le-am aplicat şi până acum”, a anunţat duminică prefectul municipiului Bucureşti, Alin Stoica, la B1 Tv.

Când se va putea face sport

„În momentul în care vom ajunge sub 3,5, atunci programul operatorilor economici va fi până la 21 în toate zilele. Vor putea fi deschise şi sălile de fitness în interior”, a spus Stoica.


Potrivit acestuia, în următoarele zile „sau poate chiar mâine”, este posibil ca rata de infectare să ajungă sub 3,5 cazuri la mia de locuitori

Alin Stoica anunţă că autorităţile se vor întruni „imediat” ce se va constata scăderea ratei de infectare sub 3,5. Acest lucru pentru a relaxa măsurile restrictive privind deplasarea persoanelor şi programul agenţilor economici.

„Nu trebuie să ne relaxăm şi să considerăm că deja lucrurile sunt roz”

„Trebuie să fim conştienţi de faptul că, deşi pare o rată mică acum, nu sunt puţine cazuri. Pentru că, de fapt, ce e peste 3 este o rată mare. Aceasta pune presiune pe sistemul sanitar. Nu trebuie să ne relaxăm şi să considerăm că deja lucrurile sunt roz. Pentru că nu sunt. Vedem că deşi rata de incidenţă scade, avem foarte mulţi oameni internaţi în stare gravă şi foarte gravă în ATI. Sunt foarte mulţi intubaţi”, a precizat prefectul Alin Stoica

Alin Stoica a adăugat că la nivelul Capitalei se poartă discuţii pentru înfiinţarea unui centru de vaccinare drive thru în sectorul 6. Acesta se va realiza pe modelul celui deschis sâmbătă la Deva, potrivit g4media.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Şoşoacă a ameninţat un bărbat cu bătaia: Hai mă, ai tupeu să mă împuști, sau îți trag eu una?

0
Șefa formațiunii SOS România, exclusă de justiție din cursa prezidențială, a intrat într-o altercație cu un bărbat, chiar în secția de votare. CITEŞTE ŞI: Şoşoacă a făcut scandal la urne "Hai mă, ai tupeu să mă împuști, sau îți trag eu...