Bogdan Peșchir a fost reținut pentru 24 de ore, joi seară, 20 martie, după audierile de la sediul IGPR din Șoseaua Ștefan cel Mare.
CITEŞTE ŞI: peschir
Este vorba despre dosarul privind finanțarea campaniei din 2024 a lui Călin Georgescu și de infracțiunea de corupere a alegătorilor.
Bogdan Peșchir a fost adus de „mascați” înaintea orei 17.30, după perchezițiile făcute de dimineață într-un dosar penal ce vizează infracțiunea de corupere a alegătorilor. Peșchir a fost scos din duba poliției, dar avea fața acoperită. Un angajat al IGPR i-a cerut să își descopere fața pentru a putea fi legitimat, așa cum cer procedurile.
Audiat la IGPR
„Vă rog, puțină… Îi puneți întrebări după ce îl legitimăm și noi. Un minut, două, da? Dă-ți jos cagula, te rog. Cu totul, nu așa. Te rog să te legitimezi, să fiu sigur că ești tu. Dă-ți jos și șapca, dă-ți jos și ochelarii, te rog. Lasă și gulerul jos… În regulă”, i-a spus polițistul.
Peșchir s-a conformat, apoi și-a pus din nou șapca în cap, ochelarii de soare la ochi și-a tras gulerul peste față și gluga peste cap și a intrat în sediul IGPR fără să facă nicio declarație presei.
Bogdan Peșchir, acuzat că a dat un milion de euro pentru campania lui Călin Georgescu din 2024
Finanțarea campaniei electorale la alegerile prezidențiale 2024 a lui Călin Georgescu a venit preponderent din partea unui donator pe TikTok, potrivit unui document întocmit de SRI pentru ședința CSAT din 28 noiembrie 2024 și declasificat ulterior de fostul președinte Klaus Iohannis.
Cetățeanul TV