Sectorul 5, precum toată Capitala, este plin de mănăstiri și, mai ales, de biserici istorice, care fac faima nu numai a sectorului 5 ci și a Țării.
Unul dintre aceste istorice și frumoase locuri de închinăciune este și Biserica Schitu Măgureanu.
Astfel, nu departe de bătrânul și frumosul parc Cișmigiu, urcând “dealul” pe strada Schitu Măgureanu spre Știrbei Vodă, pe partea dreaptă apare biserica Schitu Măgureanu.
Primul lăcaș de cult construit aici între 1751-1756 a fost ctitoria logofătului Constantin Văcărescu împreună cu vel-vistiernicul Mihai Cantacuzino-Măgureanu. Este cunoscută și sub numele de Biserica Vovidenia.
Biserica Schitu Măgureanu, lângă “balta” Cișmigiului
Prima atestare documentară a Schitului Măgureanu, datând din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, menţionează o biserică de lemn cu o singură turlă, acoperită cu şindrilă. Era o chinovie de călugări, căci, aşa cum consemnează documentele istorice, în „… lacul lui Dura Neguţătorul [Cişmigiul de astăzi, n.n.], pe vremea lui Matei Basarab, pescuiau călugării din Mănăstirea Sărindar şi cei din Schitul Măgureanu”.
Primul ctitor a fost marele logofăt Constantin Văcărescu, fiul martirului Ianache Văcărescu, sfetnicul Brâncoveanului, căsătorit cu Maria (Marica), fiica vornicului Iordache Creţulescu şi a Saftei, născută Brâncoveanu. Cei doi soţi au început construirea bisericii de zid, cunoscută drept Vovidenia Văcărescului sau Biserica Sfintei Mării. Locul ales pentru ctitorie a fost terenul aflat deasupra bălţii lui Gheorghe Dura zis ,,Neguţătorul”, situat la acea vreme la marginea oraşului.
Marele vistier Mihail Cantacuzino-Măgureanu
Constantin Văcărescu s-a săvârşit din viaţă în anul 1732. ,,Şi s-a măritat Maria al doilea rând cu vistierul Costandin Ramada […]. Şi a murit Maria, împreună cu soţul ei, de ciumă, în anul 1740, tot într-o săptămână”. Fiica Mariei şi a lui Constantin Văcărescu, Elena (Ilinca), a fost crescută de bunica maternă şi măritată în 1747 cu marele vistier Mihail Cantacuzino-Măgureanu (1723–1793). Ei au desăvârşit ctitoria începută de Constantin Văcărescu în vremea lui Constantin Vodă Racoviţă. De la al doilea ctitor îşi va primi lăcaşul numele de Schitul Măgureanu. După secularizarea averilor mănăstireşti, în anul 1875, biserica, inclusiv avutul ei, a trecut în administrarea oraşului Bucureşti, devenind biserică de mir la fel ca multe mănăstiri.
Nepăsarea românească
Raportul înaintat ministrului Cultelor şi Instrucţiunii Publice de Gr.G. Tocilescu şi pictorul Th. Aman sublinia regretul că, ,,printr-o nepăsare culpabilă, Capitala României a pierdut încă un edificiu ce adăuga la aspectul ei monumental […] o bisericuţă caracteristică prin formă şi impunătoare în simplitatea sa”. Demolarea Bisericii Schitul Măgureanu din Bucureşti îl convinge pe ministrul Cultelor, V.A. Urechia, să întocmească un „Proiect de lege pentru conservarea monumentelor naţionale”.
Noua biserică a fost ridicată între anii 1881–1884, cu ,,încuviinţarea Primăriei”, prin grija Epitropiei şi cu contribuţia credincioşilor, după planurile meşterului Dumitrache Nicolau, constructori fiind inginerii Marcu Hecht şi B. Iancovici. Valoarea lucrărilor s-a ridicat la 29.158 lei.
Pictată de elevul preferat al lui Tattarescu
Actualul lăcaş îmbină arhitectura bisericească tradiţională cu elemente neoclasice, specifice secolului al XIX-lea. Planul, în formă de cruce, are două turle hexagonale din lemn: turla mare este amplasată deasupra naosului, turla mică, cea de deasupra pronaosului, având rol de clopotniţă.
Pictura şi icoanele catapetesmei au fost realizate în tehnica ulei, în 1884, de Gheorghe Ioanid, elevul lui Gheorghe Tattarescu. Catapeteasma şi mobilierul au fost sculptate în stil bizantin, în acelaşi an, de Costache Georgescu.
Astăzi Schitul Măgureanu s-a întors în matcă, viaţa monahală reluându-şi cursul din 17 noiembrie 2009, când Permanenţa Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor a aprobat reactivarea lăcaşului cu statut de mănăstire de maici, ,,pentru respectarea dorinţei ctitorilor şi spre împlinirea unui act de dreptate faţă de aceştia”. În anul 2013, schitul a fost reorganizat, fiind transformat din schit cu obşte de maici în schit cu obşte de călugări.
Misiunea Centrului Cultural și de Tineret Sector 5
Centrul Cultural și de Tineret Sector 5 are rolul de a identifica și aborda nevoile culturale ale comunității reprezentate, de a susține proiecte, manifestări și activități culturale locale și de a fi, în general, un catalizator cultural comunitar – permițând formarea și consolidarea unei identități culturale locale.
Promovarea interacțiunii culturale între grupuri diferite provenind atât din interiorul, dar mai ales din exteriorul comunității în vederea susținerii toleranței culturale, a dialogului și a solidarității, dar și a asigurării permisibilității comunicative între diferitele medii socio-culturale, țintind spre dizolvarea problemelor etnice și sociale prin cultivarea spiritului civic;
Protejarea și susținerea libertății de creație, înțeleasă ca drept la exprimare artistică (materializarea într-o formă artistică a unei opinii/poziționări față de anumite lucruri/fapte/acțiuni), în conformitate cu art. 33 al Constituției României și a normelor internaționale, pentru perfecționarea și formarea tinerilor în domeniile artistice și asigurarea performanței în creativitate, cultură și educație, dar și pentru validarea expresivității artistice și dezvoltarea culturală și artistică multivalentă;
Susținerea accesului liber și a oportunităților egale la cultură, sport și educație continuă, oferind condițiile necesare însușirii valorilor, exprimării artistice libere și participarii la manifestări și programe culturale, de dezvoltare, creative și educaționale, crescând gradul de acces și participarea cetățenilor la viața culturală.
CITEȘTE ȘI Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, pepiniera de șefi militari din sectorul 5
Cetățeanul TV
