Candidatura lui Băsescu la europarlamentare rămâne incertă. ”Mi-e aşa să-mi sfârşesc cariera tot cu valiza-n mână”

Candidatura lui Traian Băsescu la europarlamentare este în continuare incertă. Fostul șef al statului a precizat sâmbătă seara că încă nu a luat decizia dacă va candida la alegerile europarlamentare.

El a mai spus că nu ar vrea să-şi termine cariera politică ”tot cu valiza-n mână”, dar în acelaşi timp a apreciat că de la Bruxelles ar putea aduce mai multe beneficii României.

Săptămâna viitoare aflăm dacă va candida Băsescu la europarlamentare

”E o discuţie care urmează în partid. O să avem săptămâna viitoare un Consiliu Naţional. Vom vedea”, a declarat la România TV Traian Băsescu, întrebat dacă va candida la alegerile europarlamentare.

El a mai afirmat că nu ar vrea să-şi termine cariera politică ”tot cu valiza-n mână”, dar în acelaşi timp a apreciat că de la Bruxelles ar putea aduce mai multe beneficii României. ”Trebuie să spun că mi-am încept viaţa cu valiza-n mână. Îmi luam valiza şi plecam cu vaporul până la capătul lumii şi parcă mi-e aşa să îmi sfârşesc cariera tot cu valiza-n mână, săptămânal, la Bruxelles, dar vom vedea. În orice caz, cert este un lucru – din punct de vedere a ceea ce aş putea face, eventual, pentru România sunt calificat şi ştiu instituţiile Uniunii Europene şi am zece ani de experienţă în Consiliul European, acolo unde se luau decizii”, a adăugat fostul primar general.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.