Baronul de Vrancea, Marian Oprișan, pus la zid de un coleg de partid

Oprisan si Dancila

Marian Oprişan, șeful PSD Vrancea, trebuie să facă un pas în spate pentru că a avut rezultate „extrem de slabe”. Este de părere preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Teleorman, Dănuţ Cristescu, care îl pune la zid pe colegul său de partid.

„Mie nu mi-a plăcut să-l văd pe domnul Oprişan atunci când domnul Ciolacu a ieşit la declaraţii. Imediat, hop, în spatele domnului Ciolacu. Cred că domnul Oprişan trebuie să facă un pas în spate, având în vedere rezultatele extrem de slabe pe care le-a avut organizaţia PSD Vrancea în ultima perioadă”, a afirmat Dănuţ Cristescu, citat de Agerpres.

Cristescu este nemuțumit  şi faţă de modul în care Marian Oprişan conduce Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR).

„Vreau să vă spun că o să transmit un semnal serios şi la UNCJR. Este inadmisibil ca UNCJR să nu se întrunească efectiv doi ani. Am avut o singură întâlnire, atunci când domnul Marian Oprişan a devenit preşedinte şi atât. În aceste condiţii, mă gândesc foarte serios dacă să mai plătesc acea cotizaţie din partea judeţului Teleorman. Să vedem cum ne reprezintă UNCJR pe noi, la nivel de preşedinţi de consilii şi judeţe în ansamblu”, a adăugat Dănuţ Cristescu.

În județul Vrancea, la alegerile prezidențiale, Klaus Iohannis a obţinut 86.028 de voturi, adică un procent de 59,30%, iar Viorica Dăncilă a luat 59.047 de voturi, adică 40,70%.

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.