Bacău: Romeo Stavarache, aflat în arest la domiciliu, a ajuns la spital cu probleme cardiace

Romeo StavarachePrimarul suspendat al municipiului Bacău Romeo Stavarache, aflat în arest la domiciliu pentru fapte de corupţie, a ajuns la spital pentru noi investigaţii medicale. Stavarache a acuzat probleme cardiace.

Aflat de două luni în arest la domiciliu, este pentru a doua oară când primarul suspendat al Bacăului Romeo Stavarache a ajuns la spital pentru a-şi rezolva problemele de sănătate. potrivit avocaţilor săi, problemele cardiace ale lui Stavaraches-au agravat în perioada cât acesta a fost în arestul preventiv al Poliţiei Judeţene Bacău, transmite Mediafax.

Edilul suspendat din Bacău a părăsit domiciliul cu acordul Curţii de Apel Bacău, care a stabilit ca Stavarache să meargă, timp de trei ore, la Spitalul Judeţean Bacău pentru investigaţii medicale.

Edilul suspendat al Bacăului a mai fost şi la mijlocul lunii septembrie la spital pentru investigaţii medicale, tot cu acordul instanţei de judecată.

Romeo Stavarache, judecat pentru că ar fi luat mită peste 2,3 milioane de lei, a fost arestat la domiciliu în 3 septembrie, după mai bine de două luni de arest preventiv, printr-o hotărâre a instanţei supreme, care a admis constestaţia edilului faţă de măsura Curţii de Apel Bacău, prin care se stabilise ca el să fie arestat preventiv.

Prin aceeaşi decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit şi ca ceilalţi doi inculpaţi din dosar, Liviu Goian şi Liviu Vasile Cenuşă, să fie judecaţi în arest la domiciliu.

Stavarache a fost arestat la 1 iulie, iar o lună mai târziu, după trimiterea în judecată, a fost transferat din arestul Poliţiei Judeţene la Penitenciarul Bacău. La 25 iulie, DNA a dispus trimiterea în judecată a primarului din Bacău, pentru cinci infracţiuni de luare de mită comise în perioada 2008 – 2011, suma totală pe care ar fi primit-o edilul ridicându-se la peste 2,3 milioane de lei.

În acelaşi dosar, sunt judecaţi oamenii de afaceri Costel Căşuneanu, Liviu Vasile Cenuşă şi Liviu Goian, precum şi directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Est, Constantin Apostol.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.