Avertizări de ninsori și viscol pentru 23 de județe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis două avertizări meteo Cod galben de ninsori și viscol, care vizează 23 de județe ale țării. 

Primul Cod galben este valabil în intervalul 5 ianuarie, ora 02:00 – 5 ianuarie, ora 14:00, în Carpații Orientali și local în Munții Apuseni vântul având intensificări, cu viteze de 60…80 km/h,  îndeosebi în zona înaltă, rafalele vor depăși 100…120 km/h. În grupele nordice ale Carpaților Orientali va fi viscol, vizibilitatea fiind redusă semnificativ. Vântul se va intensifica temporar și în nordul Crișanei și în nord-vestul Transilvaniei unde se vor înregistra viteze de 55…60 km/h. A doua avertizare meteo Cod galben este valabilă în intervalul 5 ianuarie, ora 14:00 – 06 ianuarie, ora 12:00.  La munte vântul va avea intensificări, cu viteze de 70…90 km/h, în zona înaltă (la peste 1700 m), rafalele depășind 100…120 km/h și temporar va ninge viscolit. Local în Transilvania, temporar vor fi intensificări, cu viteze în general de 55…70 km/h, potrivit antena3.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.