Avertizare meteo. Ploi torențiale, instabilitate și furtuni în majoritatea zonelor țării, până luni seara

prognoza meteo

Instabilitate atmosferică accentuată, ploi torenţiale şi furtuni sunt aşteptate începând de sâmbătă de la ora 18,00 în majoritatea zonelor ţării începând din vest, urmând a se înregistra şi 40 de litri de apă pe metru pătrat, informează o avertizare meteo emisă de ANM.

În sudul ţării temperaturile vor mai ajunge şi la 34 de grade Celsius, dar de luni se va răci treptat în toată ţara, anunţă meteorologii.

”Vor fi descărcări electrice frecvente, averse torenţiale, pe arii restrânse grindină şi intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 20 de litri pe metru pătrat şi izolat 30…40 de litri pe metru pătrat”, se arată în această avertizare meteo.

Astfel de fenomene se vor semnala la început în jumătatea de vest a ţării, iar din după-amiaza zilei de duminică, în special în sud, centru şi nord-est. Pe parcursul zilei de luni va ploua mai ales în jumătatea de nord a teritoriului.

Totodată, meteorologii anunţă că la sfârşitul acestei săptămâni vremea se va menţine călduroasă în regiunile sudice şi estice, sâmbătă urmând a se înregistra frecvent maxime termice de 32…34 de grade, în timp ce în rest temperaturile vor scădea treptat. Luni, răcirea vremii va continua şi va cuprinde toată ţara.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.