Bucureștiul va pierde fonduri europene de 187 milioane de euro, dacă până în iunie 2017 viitorul primar general și echipa acestuia nu încep de urgență un proiect de investiții pentru reabilitarea rețelelor de transport și de distribuție a agentului termic, se arată într-o scrisoare deschisă a Ministerului Fondurilor Europene adresată candidaților la Primăria Capitalei.
MFE precizează că în exercițiul financiar trecut (2007-2013), PMB a avut la dispoziție fonduri pentru investiții în infrastructura de apă și apă uzată în valoare de 208 milioane de euro, însă nu a reușit să utilizeze decât 10 milioane de euro.
„Bucureștiul va pierde 187 de milioane euro, bani de la Uniunea Europeană, dacă până în iunie 2017, viitorul Primar General și echipa acestuia nu demarează de urgență un proiect de investiții pentru reabilitarea rețelelor de transport și de distribuție a agentului termic. Discursurile publice din campania electorală au atras atenția alegătorilor asupra unor soluții de management la nivelul producătorului și furnizorului de căldură, însă noi atragem atenția asupra altor două probleme ale infrastructurii de termoficare din Capitală. Prima: pierderile pe rețea, care se ridică la aproape o treime din energia produsă. A doua: efortul financiar pe care PMB îl face an de an, din banii contribuabililor, pentru a acoperi aceste pierderi”, se arată în document.
Potrivit acestuia, în 2014 Uniunea Europeană a dat undă verde unei sume de 187 milioane de euro pentru București, cu destinație precisă, respectiv reducerea pierderilor de agent termic și un cost mai redus al gigacaloriei. „O echipă de profesioniști și de experți din Ministerul Fondurilor Europene este deschisă să asiste viitoarea echipă administrativă a Bucureștiului în a pune pe roate și a duce la capăt acest proiect major. În caz contrar, MFE este nevoit să redistribuie acești bani către alte proiecte, din afara Bucureștiului. În această săptămână fierbinte pentru bucureștenii atenți la inițiativele propuse de candidați pentru orașul lor, mai punem pe agenda publică un subiect important pentru viața lor de zi cu zi — dar și a dumneavoastră, în calitate de viitori decidenți”, se mai spune în scrisoare.
MFE precizează că este vorba de un proiect de reabilitare a cuvei râului Dâmbovița, în valoare de 120 milioane de euro, care are ca obiectiv reducerea infiltrațiilor în subsolurile Capitalei și ale metroului – o sursă de risc pentru inundații. Acest proiect, inițiat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și finanțat din fonduri europene, are potențialul să producă și un altfel de impact în spațiul bucureștean, prin crearea de spații verzi, piste de biciclete și console pietonale peste Dâmbovița.
„Intenția există, sprijin din partea MFE pentru a o duce la capăt există, însă acest proiect nu este fezabil fără implicarea Primăriei Capitalei. În consecință, ne arătăm deschiderea pentru a elabora împreună o strategie integrată. Ne dorim ca, peste cinci ani, pe harta Bucureștiului să apară un culoar verde, de-a lungul Dâmboviței, născut dintr-un parteneriat comun și co-finanțat din fonduri europene”, menționează sursa citată.
Portofoliul POIM pentru Primăria București include sumele pe termoficare — redimensionarea rețelei de transport — în valoare de 187 milioane de euro, incineratorul de deșeuri — aproximativ 200 milioane de euro, proiectul de modernizare a canalizării — 325 milioane de euro.
Cetățeanul TV