Cercetătorul Octavian Jurma a vorbit despre importanța vaccinării, dar și despre riscuri în fața cărora se expune persoanele care nu s-au imunizat în fața COVID-19, odată cu sosirea valului patru al pandemiei.
Totodată, Jurma spune că relaxarea cu care România întâmpină valul patru este înspăimântătoare, cele mai multe cazuri confirmate fiind infectări cu această variantă.
În opinia cercetătorului Octavian Jurma, restricțiile impuse persoanelor nevaccinate ar fi deja o măsură aplicată mult prea târziu în România, speranța fiind în persoanele tinere care s-ar putea imuniza odată cu reluarea cursurilor.
Vaccinarea pentru vacanță
„Cred că cei care sunt hotărâți să nu se vaccineze reprezintă sub 25% din populație. Avem acești 50% care sunt relativ ușor de convins să se vaccineze, având în vedere că majoritatea persoanelor care se vaccinează în ultimele săptămâni o fac pentru a pleca în vacanță fără probleme.
Restricțiile funcționează, pentru că, spre exemplu ele sunt normale în țările în care sunt aplicate, acolo unde cei vaccinați sunt scoși de sub restricții”, spune medicul.
CITEȘTE ȘI: Relaxări pentru vaccinați de la 1 august! Guvernul a aprobat!
Festivalurile și evenimentele cu un număr mare de participanți ar fi putut fi o altă metodă prin care populașia tânără ar fi fost stimulată să se vaccineze, a mai precizat cercetătorul.
Foarte puțini tineri
„La noi vaccinarea a ajuns la un stadiu când este prea puțin să intervii cu restricții. Majoritatea sunt nevaccinați și este complicat, dar am putea profita de vaccinarea în rândul tinerilor. Încep școlile, foarte mulți părinți sunt îngrijorați de situația din școli și dacă am începe să vaccinăm copii, el poate să își convingă familia.
Mai avem și festivalurile, evenimentele foarte mari, la care ar trebui să aibă acces doar cei vaccinați, în mod normal. Dacă am fi restricționat accesul doar pentru vaccinați, am fi putut imuniza în special categoria tinerilor”, a explicat medicul, în direct la B1 TV.
Majoritatea cazurilor de infectare sunt cu varianta Delta, spune Octavian Jurma, iar în rândul infectărilor cu această nouă tulpină a apărut și primul deces.
„Evoluția Delta este absolut fulminantă. Marea majoritate a cazurilor sunt cu Delta, iar din păcate avem și primul deces generat de Delta, în rândul persoanelor vaccinate.
Din rândul celor 14 decese cauzate de tulpina Delta, o persoană a fost vaccinată completă, cu cele două doze, acum 100 de zile. Delta este o tulpină foarte serioasă, mult mai periculoase decât tulpina Alpha.
Relaxarea cu care întâmpinăm valul patru este înspăimântătoare”, a mai adăugat medicul Octavian Jurma.
Cetățeanul TV