Autostrada București-Brașov demarează în această lună. Ministerul Transporturilor a făcut schema de finanțare

Lucrările la autostrada București – Brașov vor începe în luna iunie cu bani de la bugetul statului și se vor desfășura pe parcursul următorilor 3-4 ani. Anunțul a fost făcut, miercuri seară, de ministrul Transporturilor, Ioan Rus.

harta autostrada bucuresti brasov„În luna iunie, adică luna aceasta, dăm drumul și la București — Brașov. Avem schemă de finanțare, avem tot ce ne trebuie ca să începem lucrările la București — Brașov. Începem și lucrările la bucățica aia de intrare în București”, a spus Rus, la postul de televiziune Digi 24, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, lucrările se vor desfășura „pe bucăți”, pentru că sunt tronsoane pentru care studiile de fezabilitate nu mai corespund.

„Vor fi bucăți. Avem un studiu de fezabilitate pe București — Brașov, dar pentru Comarnic-Brașov. Din cele 5 tronsoane sunt 3 pentru care studiile de fezabilitate pe care le avem nu corespund. Deci, acolo trebuie făcute alte studii geo dar în rest pe celelalte bucăți putem pleca de la acel studiu din bani de la buget în acest an, pentru că avem banii aceia alocați, și, atunci, la capătul acesta de București, de 3 virgulă kilometri de autostradă începem lucrările. Ploiești — Comarnic: avem 4 benzi, îl lăsăm pentru 2020, la primul tronson de la Comarnic începem lucrările și ultimul tronson de la Brașov încoace și, în paralel cu acest lucru, pe cele trei tronsoane de munte ne trebuie studii geo și atunci începem, practic, toată această lucrare, în paralel cu Centura de la Comarnic, unde ne apropiem de finalizat cu toate aranjamentele necesare, cu Centura de la Bușteni, cu intrarea în Sinaia dinspre Predeal, unde se face a treia bandă, un sens giratoriu, regularizăm acolo, și Valea Doftanei, cel de-al treilea drum național între Câmpina și Săcele, deci între DN1 și DN1 A cel prin Cheia pe Valea Doftanei se mai naște încă un drum național tot cu două benzi. Atunci, vom avea șase benzi începând de anul viitor la sfârșitul său, cu care ne rezolvăm problema în următorii 3-4 ani, până se termină autostrada”, a explicat ministrul Transporturilor.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.