Societatea de Transport Bucureşti va pune luni în circulație primele autobuze școlare, care vor funcţiona în corelare cu structura noului an şcolar, doar în perioadele semestriale când sunt desfăşurate cursuri, informează STB printr-un comunicat postat pe pagina sa de Facebook.
„Proiectul este unul pilot şi este destinat elevilor şcolii 195 (Hamburg) din Sectorul 3 al Capitalei”, se menţionează în comunicat.
Trasee fixe pentru autobuze școlare
Autobuzele şcolare vor circula pe patru trasee fixe, vor prelua copiii din staţii prestabilite şi vor purta indicativele „T1-Şcoala nr. 195 (Hamburg)”, „T2-Şcoala nr. 195 (Hamburg)”, „T3-Şcoala nr. 195 (Hamburg)”, respectiv „T4-Şcoala nr. 195 (Hamburg)”.
Liniile nu vor funcţiona în perioadele vacanţelor, sărbătorilor legale, sau a altor zile hotărâte de autorităţi ca fiind libere pentru elevi, precizează STB.
Cetățeanul TV