Alianța pentru Unirea Românilor anunță că nu va lua subvenția de la buget pentru partidele parlamentare și că va iniția o lege „prin care să fie oprit acest jaf din banii publici”.
„În plină pandemie, statul român alocă 4 milioane de euro ca „subvenție” partidelor politice – și asta, doar pentru luna ianuarie. La nivelul intregului an, aproape 50 de milioane de euro vor intra din bugetul statului în buzunarele partidelor politice. Noi, Alianța pentru Unirea Românilor, suntem sigurii care nu vor lua acești bani pentru partid. În plus, în perioada imediat următoare, vom iniția o lege prin care să fie oprit acest jaf din banii publici”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Alianței pentru Unirea Românilor.
AEP a transmis că a virat în conturile a șapte partide o sumă totală de 19.843.634,81 lei.
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), partid nou intrat în Parlament, a primit a patra cea mai mare subvenție, după Partidul Social Democrat (PSD) și Partidul Național Liberal (PNL) și Uniunea Salvați România (USR).
Potrivit AEP, au fost virați:
1.Partidul Social Democrat (PSD) – 7.640.197,89 lei
2.Partidul Național Liberal (PNL) – 6.476.964,07 lei
3.Uniunea Salvați România (USR) – 2.056.942,91 lei
4.Alianța pentru Unirea Românilor – 1.546.315,98 lei
5.Partidul Mișcarea Populară (PMP) – 399.741,5 lei
6.Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate (PLUS) – 1.434.651,36 lei
7.Partidul PRO România – 288.821,1 lei
Cetățeanul TV